Simbolismul in lirica bacoviana

Trimis la data: 2013-08-05
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 12
Nota: 7.68 / 10
Downloads: 0
Autor: Pisica irina
Dimensiune: 23kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Simbolismul, curent literar de dimensiune europeana ce a aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, constituie o reactie impotriva parnasianismului, a romantismului, dar si a naturalismului. Astfel, simbolismul renuntala modalitati care sunt de domeniul epicului sau al dramaticului, optand, in schimb pentru o lirica a inefabilului realizata prin sugestie, aluzie, analogie, corespondenta. Simbolistii refuza ideile si imaginile clare, precise, preferand sa exprime impresii vagi, stari sufletesti neclare, sa cufunde sufletul in reverie. Sensibilitatea simbolista se caracterizeaza prin melancolie, anxietate, nevroza, spleen, prin gustul pentru bizar.
Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu, desi opera sa a starnit reactii controversate in randurile criticilor. Nichita Stanescu considera ca "dintre poetii a caror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilitatii emotive, in ordinea poeziei romanesti, Bacovia este primul", pe cand George Calinescu il pune in mari drepturi, numindu-l "poet care cultiva artificiul".

Creatorul volumelor "Plumb", "Scantei galbene", "Cu voi", "Comedii in fond" si "Stante burgheze", recunoaste ca o importanta sursa de inspiratie o reprezinta operele simbolistilor francezi: "Una din obsesiile mele a alcatuit-o simbolismul decadent. Prin 1898-1903 m-am preocupat adanc de Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas pe care i-am descoperit in colectia "Les hommes d'aujourd'hui"" si marturiseste ca poeziile sale nu sunt o manifestare pe plan social, ci un lucru personal, un mijloc de a-si procura satisfactii proprii: "Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru ca imi place aceasta indeletnicire".

Eugen Lovinescu spune ca, in operele sale, Bacovia creaza "o atmosfera de plumb", surprinde un univers exterior "de coplesitoare dezolare", pustiu, apasator, obsedant prin repetitie ("Buciumul toamna/ Agonic - din fund - / Trec pasarele si tainic s-ascund. /Taraie ploaia / Nu-i nimeni pe drum; / Pe-afara de stai / Te-nabusi de fum." - "Pastel"). Imaginea toamnei cu ploi monotone, ce grabeste declinul vitalului, cu copaci decompusi in parcuri devastate, este limitata intr-un peisaj de mahala al targului provincial de altadata, cu casele scufundate in noroaie eterne, "intre cimitir si abator".

Poezia lui Bacovia este un avertisment dat lumii, de la care nu asteapta vreun raspuns: de aici, sentimentul vidului, rasul absurd, nervozitatea. Bacovia experimenteaza procedee moderne. Trei sunt elementele care duc la dezagregarea si la dezordinea lumii: focul, care mocneste si agonizeaza, apa, care descompune, vantul, ale carui sunete sinistre reprezinta simbolic dezechilibrul lumii. Bacovia valorifica teme si motive simboliste autentice, pe care le preia de la poetii francezi si pe care le impleteste cu maiestrie: motivul targului provincial, motivul toamnei dezolante, motivul ploii, motivul parcului solitar, motivul singuratatii, motivul vagabondului si alcoolismului, motivul mortii si a descompunerii materiei, motivul poetului damnat, motivul iubirii (vazuta intr- maniera opusa romantismului).
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.