Simbolismul istoric

1.Istoricul simbolismului francez
La baza aparitiei simbolismului au stat o serie de factori artistici si sociali care au interferat si s-au conditionat reciproc, astfel ca acest curent poate fi perceput ca o incercare de solutionare a unui moment de criza, ca o continuitate a procesului de creare de noi valori, initiat de Renastere.Reducand simbolismul la resortul sau intim, la elementele fundamentale care l-au generat si din care deriva specificitatea fizionomiei sale, el ne apare, in ultima instanta, ca expresia eforturilor teribile ale creatorilor de a depasi un acut moment de criza a valorilor umaniste, de a salva fiinta artei, intr-un context care li se releva a-i fi funciar impropice.

Germenii simbolismului se regasesc in revolta impotriva structurilor social economice, insumand pe de o parte ura salbatica fata de viata cotidiana burgheza, societate aflata in plina ascensiune al carei unic scop il reprezinta acumularea de bunuri materiale, iar pe de alta parte constienta imposibilitatii de perfectibilitate a omului, survenita ca urmare a masivei industrializari, a progresului tehnicist.
Pe acest fond se produce o ruptura intre societatea care tinde spre materialism si creatorul de arta care-si indreapta privirile dincolo de concret spre o lume imateriala, ideala. Artistul constientizeaza acut statutul sau de poet blestemat si devine purtatorul de cuvant, constiinta unei umanitati condamnate la depersonalizare, la o existenta mediocra si terna , avand un puternic sentiment de alienare si de instrainare fata de aceasta societate meschina si materialista, incapabila sa-l inteleaga si sa-l sustina.

Avand clara constienta conditiei tragice a artistului in aceasta perioada istorica si debutand sub imperiul poetilor blestemati, primii simbolisti isi asuma orgoliosi denumirea de decadenti, investind- o cu noi si diferite acceptiuni: delicat, pretios, rar, impotriva platitudinilor timpului prezent.O alta cauza majora care a condus la aparitia si cristalizarea esteticii simboliste o reprezinta criza literaturii provocata de conjugarea celor trei factori: Pozitivismul, Naturalismul si Parnasianismul.

Pornind de la ideea unei experiente pozitive, care se traduce in arta prin incercarea de a surprinde elementele realitatii cu exactitate, prin impunerea descriptiei ca modalitate estetica si a unei obiectivitati absolute, pozitivismul vine in totala contradictie cu notiunea de arta care inseamna de fapt cunoastere.Aceste tendinte care contribuiau la transformarea artei in exactitate fotografica,deposedand- o de tot ceea ce era emotie , traire, care nu reuseau sa distinga clar intre ceea ce reprezinta adevar si ceea ce este vulgar, aveau drept consecinte iminente distrugerea a insusi conceptului de arta si , implicit, de literatura.

Impotriva acestei realitati artistice se revolta simbolismul care va incerca sa reinvesteasca poezia cu fuctia ei de cunoastere, cu subiectivitate si aspiratie spre Ideal, inlocuind statutul de artist- masina cu cel de creator bolnav de infinit.
Intelegerea conditiei si menirii artistului in aceste vremuri de criza sociala, economica si artistica ii va conduce pe toti poetii simbolisti sa acceada la a intra in posesia cheii perspectivelor infinite ale lumii, aspect ilustrat deplin de universul tematic simbolist care abordeaza: Necunoscutul, Absolutul, Infinitul, Idealitatea, Eternitatea, Invizibilul, Impalpabilul.

Asistam la o dubla perspectiva a poeziei: spre figura interioara a Cosmosului si spre figura interioara a spiritului, adancindu-se pana in planul abisal al Inconstientului si al Irationalului.Sursa de inspiratie a poetilor simbolisti o reprezinta opera poetului francez Charles Baudelaire, considerat predecesorul acestui curent literar, cel care se rupe primul de curentul pozitivist si naturalist al epocii si fixeaza ca obiect al artei ceea ce se afla dincolo de ce se vede, adica acel domeniu al impalpabilului si al imaginarului. Aspectele novatoare ale creatiei lui Baudelaire constau in orientarea poeziei spre o transcedere a realitatii, spre o viziune ampla si profunda, punand astfel bazele unei estetici a esentialitatii.

Limbajul poetic renaste si el odata cu aparitia unei noi estetici, incercand sa surprinda acea realitate abisala a trairilor si a inefabilului, un loc privilegiat revenindu-le metaforei si analogiei care vor constitui marea descoperire a Corespondentelor, si care, in conceptia baudelariana, alcatuiesc un registru expresiv in care limbajul cosmic si limbajul uman se intalnesc, gasind un cod comun, un canal de comunicare