Simbolismul steagului in spatiul romanesc

INTRODUCERE:
Steag, stindard şi drapel




Steagurile, drapelele, flamurile, stindardele, paviloanele şi praporii de tot felul, sunt semne distinctive ale unor grupuri umane, reunite pe ba- ze etnice, sociale, politice, profesionale sau confesionale.
Având functii multiple şi radacini adânci în mentalitatea şi în com-
portamentul oamenilor din epoci istorice extrem de îndepărtate, din punct de vedere istoric şi cultural, ele derivă din străvechile totemuri* ale tribu-
rilor, clanurilor şi grupurilor umane din epoca paleoliticului, când se con-
sidera că totemul de factură animală sau vegetală reprezenta strămoşul
mitic care veghează şi apără integritatea sau bunăstarea grupului, îl ajută
în luptele cu duşmanii1.
Simbol de protecţie, acordată sau implorată, omul îl înalţă deasupra
lui, elevând ridicarea( sublevatio) şi înalţarea( elevatio) spiritului, mărtu-
ria avântului spre valori superioare.
Steagul se adaugă valorii semnului distinct:flamura unui senior, unui general, unui şef de stat, unui sfânt, unei congregatii, unei corporatii, unei patrii, etc2.
Despre simbolismul steagului ne stau mărturie diferitele semne astrale şi cereşti care abundă în emblematica drapelelor naţionale: tricolorul e o variantă simplificată a curcubeului, iar prezenţa soarelui, a stelelor, sau a lunii denotă fixaţia oamenilor pe valorile superioare ale transcen-
denţei.
Orice steag în sine, fie şi în plan pur simboli, conţine o anumită “forţă” ce se revarsă asupra grupului, dar şi o “putere” de unificare şi de coexiune a membrilor3.
Constituindu-se ca parte integrantă a unei discipline istorice, “ve-
xiologia” sau simbolica steagurilor, termen ce derivă din latinescul
vexillum= “steag”, format, la rândul său, din verbul veher= “a purta”, care întocmeau ca obiect de studiu steagurile din diferite epoci şi din diverse ţări.
Orice societate organizată îşi are insignele sale proprii: sigilii, embleme,
steaguri.
În acest context, stindardul se constituie, în general ca un însemn de război, de raliere şi ca însăşi emblema şefului. Aşa cum în iconografia hindusă şi în taoism, stindardul victorios semnifică semnul de război, de acţiune îndreptată împotriva forţelor malefice, respectiv, apeluri, convo-
cări( ale spiritului, divinităţilor) şi simultan, protecţie magică, în China,
stindardele înfipte în oborul societăţilor secrete, ca apel la acţiune, război-
nică sau spirituală, întruchipau cu adevărat, nu numai însemnele grupuri-
lor sau şefilor, ci conţineau geniul şi virtutea.
În India, simbolismul stindardului fluturând în bătaia vântului este asociat cu ideea de mobilitate şi de acţiune4.
De asemenea, termenul, ce provine din limba italiană: “drapel” sau
cel de “emblemă” (gr.) semnifica o compoziţie decorativă cu sens simbo-
lic raportabil la o colectivitate omenească; este un sens convenţional al unei colectivităţi, al unei persoane sau divinitaţi.
-2-
Steagul îndeplineşte funcţia de raliere, prezentă la drapelele milita-
re , cât şi la steagurile din cadrul manifestaţilor tradiţionale( această rali-
ere făcându-se prin jurământ), funcţia de reprezentare: reprezintă o anu-
mită comunitate, organizaţie, demnitate.
În spaţiul românesc întâlnim steagul în diferite ipostaze: în viaţa politică şi militară, ca drapel de stat şi stindard de luptă; în manifestările tradiţionale ca steag de nuntă şi al cetelor de căluşori; în viaţa religioasă ca steag de biserică( prapor).
Din punct de vedere al formei, întâlnim: forma bizantină( care are la bază “vexillumul”= o bucată de pânză fixată într-o vergea de lemn, în vârful unei suliţe, făcând parte din categoria stindardelor dacice păstrate şi azi pe Columna lui Traian), care se mai păstrează doar în biserică şi forma occidentală frecventă atât în viaţa politico-militară cât şi la mani-
festările tradiţionale5.
Formele, valorile şi funcţiile diferitelor steaguri întâlnite în spaţiul românesc, dar mai ales semnificaţiile şi sensul pe care acestea ni le oferă, fac obiectul de studiu al acestei lucrări.

-4-
CAPITOLUL 1:
Istoricul cercetării



Lucrarea de faţă se prezintă dintr-o necesitate: aceea de a răspunde
nevoii de cunoaştere, de a răspunde unor întrebări cu privire la trecutul, prezentul şi viitorul unei “entităţi morale” de a oferi un instrument bine-
venit în analizele politice, culturale şi istorice, cauzele, contextul şi efec-
tele lor.
Această “entitate morală” care rezumă întreaga existenţă a poporu-
lui nostru, vocaţia lui universală manifestată prin numeroase descoperiri
geografice sau “revoluţii” industriale, tehnologice, culturale, prin înteme-
ierea democraţiei, etc., incită în mod sigur la reflecţii.
Timpul istoriei nu este acelaşi pentru totalitatea activităţilor ome-
neşti. Fiecare domeniu – economic, politic, social, religios, instituţional
cultural, militar, istoric, etc.- se supune unor ritmuri proprii, iar o “intro-
ducere” în istoria unei comunităţii, obligă la restituirea marilor momen-
te, epocii, evenimente şi fenomene istorice pe care o societate le-a străbă-
tut.
Alături de aspectele sociale, economice, politice, militare şi juridi-
ce, studiul simbolurilor este indispensabil penru a explica într-un mod comparativ formarea şi evoluţia statelor naţionale.
A înţelege dinamica internă a fiecărei ţării, implică o abordare care nu neglijează dezvoltarea simbolurilor –formelor de manifestare ce de-
pind în mare măsură de nivelul cultural, de dezvoltarea ideilor politice şi juridice, religioase, morale, ştiinţifice şi filozofice.
-5-
În acest context, numeroşi autori, cercetători istorici, exponenţi ai naţiunii
române şi nu numai, au încercat să facă din propria cauză o problemă de însemnătate, de interes internaţional.
Deocamdată nu regăsim o lucrare concretă despre simbolismul os-
tăşesc, despre simbolistica steagurilor; cei mai mulţi dintre autori au fost preocupaţi cel mai adesea de analiza cauzelor şi efectelor în timp a lupte-
lor duse de oştenii români pentru libertate, independenţă şi dreptate.
Foarte rar, descoperim în diferite contexte însemnătatea steagului românesc, rolul său în cadrul unei organizării politice, militare, forma şi dimensiunea în alcătuirea sa, arborarea sau coborârea în bernă în diferite împrejurări. Folosit ca mijloc de individualizare şi comunicare, simbol al luptei pentru idealul de unitate naţională, steagul este reflectat foarte
amănunţit în tiparul heraldic întocmit de Maria Dogaru în lucrarea sa “Aspiraţia poporului român spre unitate şi independenţă oglindită în simbol”. În această lucrare, autoarea insistă mai mult pe modul de alcătu-
ire şi evoluţie a steagurilor, în special pe heraldica* tricolorului românesc.
Necesitatea de a reconstitui istoria poporului român, de a demon-
stra dăinuirea prin secole a fiinţei noastre naţionale prin intermediul simbolului a fost relevată