Simion Mehedinti (scoala muncii)

Definirea celor doua notiuni, cea de "civilizatie" si cea de "cultura", este realizata prin prisma coordonatelor majore ale vietii unui popor: "Civilizatia este suma tuturor inventiunilor tehnice prin care omul a ajuns sa se adapteze la mediul geografic, precum si dispozitiile organice pe care gruparile rasiale si chiar etnice le-au dobandit in timpul acestei milenare adaptari", iar "Cultura e altceva: e suma tuturor creatiilor sufletesti, prin care omul a cautat sa ajunga in armonie nu numai cu universul fizic, dar si cu cel psihic" . Cultura spre care tinde un popor trebuie sa se potriveasca firii si moravurilor sale, caci indrumarea unei natiuni spre o cultura mai inalta nu este posibila decat hranind-o, mai intai, din propriul "avut sufletesc", adunat de-a lungul veacurilor.

Se va pastra, asadar, fondul cultural existent, iar elementele noi vor fi admise doar daca il vor pastra nealterat. O astfel de sarcina ii revine etnopedagogiei, care, sprijinindu-se pe psihologia structurala, ii va lua locul "pedagogiei globale", intelectualiste.

Ea urmeaza sa fie promovata de catre cel mai inalt forum stiintific al tarii, Academia, considerata "un indreptar, o scoala de perfectionare a neamului, o institutie etnopedagogica, adica educatoarea natiunii intregi" . Misiunea acestei institutii nu este de a se ocupa cu cercetarile stiintifice pure, pentru care, de altfel, exista diverse institute, ci cu opera de educare, prin explorarea a tot ceea ce este legat de viata poporului.

Simion Mehedinti pledeaza pentru o pedagogie cu un camp larg de actiune, o pedagogie ce nu se rezuma la orientarea modestei activitati de dascal, ci izvoraste din grija educativa pentru neam. In demersurile sale, aceasta stiinta trebuie sa porneasca de la realitatea romaneasca, de la cunoasterea poporului roman, a psihologiei sale. Pronuntandu-se impotriva preluarii mecanice a experientei pedagogice din alte tari, Mehedinti pledeaza pentru o pedagogie care sa porneasca de la conditiile concrete ale tarii: "Nu putem importa educatia engleza, germana sau americana spre a ne lecui de neajunsurile noastre; numai o pedagogie romaneasca poate folosi pe deplin poporului roman" .

In sprijinul tezei caracterului national al pedagogiei este adus urmatorul argument: practic vorbind, nu poate exista o scoala universala, un program de studiu universal si nici carti scolare universale, ci fiecare unitate etnica trebuie sa-si creeze toate acestea potrivit cu nevoile si conditiile sale specifice. Prin urmare, a instrui, a educa inseamna "a integra pe copil in neamul din care face parte". Adaptarea sistemului de invatamant la specificul si nevoile tarii este, asadar, o necesitate.