Simtul estetic

Dionisie Cartusianul a scris un eseu: De venmtate mundi et pulchritudine Dei (Despre farmecul lumii si despre frumusetea lui Dumnezeu) , inca din titlu, adevarata frumusete i se recunoaste asadar numai lui Dumnezeu; lumea nu poate fi decit venustus, adica plina de farmec, draguta. Frumusetile lucrului creat, zice el, nu sint altceva decit piriiase ale frumusetii supreme; o creatura se numeste frumoasa, in masura in care participa la frumusetea naturii divine si prin aceasta devine in oarecare masura asemenea ei .

Pe aceasta estetica ampla si sublima, in care Dionisie se sprijina pe Pseudo-Areopagitul, pe Augustin, pe Hugo de Saint Victor si pe Alexandru din Hales , s-ar fi putut cladi o adevarata analiza a oricarei frumuseti. Dar spiritul secolului al XV-lea este inca deAZparte. Chiar exemplele de frumusete paminteasca, o frunza, marea care isi schimba culoarea, marea agitata, Dionisie le imprumuta numai de la predecesorii sai, anume de la cele doua spirite rafinate ale secolului al XII-lea, din minastirea Sfintul Victor: Richard si Hugo.

Cind vrea sa analizeze el insusi frumusetea, ramine extrem de superficial. Plantele sint frumoase pentru ca sint verzi, pietrele pentru ca sclipesc, trupul omului, dromaderul si camila pentru ca sint de folos. Pamintul este frumos pentru ca e lung si lat, corpurile ceresti pentru ca sint rotunde si luminoase. La munti admiram maAZrimea, la riuri lungimea, la cimpii si paduri intinderea, la pamintul insusi nemarginirea.

Gindirea medievala a redus tot mereu notiunea de frumusete la notiuni de desavirsire, de proportii si de stralucire. "Nam ad pulchritudinem -- zice Toma d'Aquino -- tria requiruntur. Primo quidem integritas sive perfectio: quae enim diminuta sunt hoc ipso turpia sunt. Et debita proportie sive consonantia. Et iterum claritas: unde quae habent colorem nitidum, pulchra esse dicuntur." Asemenea unitati de masura incearca sa aplice Dionisie. Izbuteste cu stingacie: estetica aplicata este intotdeauna un lucru gingas.

Cu o asemenea conceptie intelectualista despre frumusete nu e de miAZrare ca spiritul nu poate sa zaboveasca linga frumusetea paminteas-ca: Dionisie, de cite ori vrea sa descrie frumosul, se abate numaidecit spre frumusetea nevazuta, spre frumusetea ingerilor si a empireului. Sau o cauta in lucrurile abstracte: frumusetea vietii este comporAZtarea in viata potrivit cirmuirii si poruncii legii divine, dezbarata de uritenia pacatului. Despre frumusetea artei nu vorbeste, nici macar despre cea care ar fi trebuit sa-l impresioneze mai mult decit oricare alta, ca ceva independent: muzica.

Cind acelasi Dionisie a intrat odata in biserica Sf. Ion din 's Her-togenbosch, in timp ce cinta orga, dulcea melodie l-a facut pe loc sa uite de sine si, cu inima topita, a cazut intr-un indelungat extaz . Emotia estetica a devenit pe loc religie. Nu i-ar fi dat prin gind ca in frumusetea muzicii sau a formei figurative s-ar putea admira altceva decit insusi elementul sfint.

Dionisie a fost unul dintre cei care au respins introducerea muAZzicii moderne polifonice in biserica. Fringerea vocii (fractia vods) -- il ingina el pe unul mai vechi -- pare simptomul unui suflet frint; poate fi comparata cu parul frizat la un barbat sau cu rochiile pli-sate la o femeie: nu e decit desertaciune. Unii, care au practicat un asemenea cint polifonic, l-au incredintat ca in el era ascunsa o trufie si o anumita voluptate a sufletului (lascivia animi).

Recunoaste ca la unii evlaviosi melodiile stimuleaza cum nu se poate mai inAZtens contemplarea si devotiunea, din care cauza Biserica ingaduie orgile. Dar cind muzica artistica serveste pentru a dezmierda auAZzul, si mai ales pentru a-i desfata pe cei de fata, anume pe femei, este fara indoiala reprobabila