Singuratati plurale

Trimis la data: 2009-04-01
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 3
Nota: 8.45 / 10
Downloads: 0
Autor: Micu Emil
Dimensiune: 13kb
Voturi: 1
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Desi sunt catalogate ca atare relativ usor, geniile sunt, totusi, rare. Arthur Rimbaud (traitor mai putin chiar si decat contemporanul sau Eminescu, intre 1854-1891) este o asemenea raritate, adica un geniu. Un Poet. Unul dintre evadatii din chingile romantismului, cel care a ctitorit ceea ce se cheama experienta moderna. Rimbaud a renuntat la dogma "crede si nu cerceta" pentru mitul "eu sunt un altul", fiindu-si martor la ecloziunea "oului dogmatic" incubat in propria minte, in ciudatul sistem de a gandi. La o analiza de suprafata, a parut ca el, marele poet , s-a despartit, astfel, chiar de poezie. Profunzimea scoate in evidenta exact contrariul.
Profunzimea cercetarii complice, lectura participativa, intelegerea neintelesurilor din poematica tanarului nonsalantelor ucigase, la care m-am invrednicit la varsta varstei sale si, apoi, constant. Lectura "poemelor" din Un anotimp in infern m-a determinat sa rup multe din filele scrise, inclusiv pe cele nescrise, pana la ciumpavirea padurii din care provenea hartia. Rostirea cuvintelor rimbaldiene (mai ales a echivalentelor romanesti propuse de vrednicul si talentatul Tascu Gheorghiu) seamana cu un ritual sacerdotal in urma caruia ramane mireasma de tamaie care alunga diavolii si-i invita la inchinaciune chiar si pe atei.

Am descoperit cum pot fi oglinzi poemele nescrise, cum invizibilul (chiar incredibilul!) poate genera zeci de fatete ale lumii reale si cum totul este reflexie (a fatetelor de diamant) devenita sonora si vizibila prin admiratie. Acest soi de contaminare experimentalista, "apocaliptica" devine imposibila (incapabila) de abandon. Sub taisul revelator/revelat al Iluminarilor lui de "mistic in stare salbatica", dupa cum il numea Claudel, mi-am redactat, gasindu-ma inapoia liniei de start (prin concurs de debut produs, ca sa-l citez pe Ulici, sub semnul "paradoxului gramezii",

intr-un volum colectiv, laolalta cu alti noua nou-nascuti de varste si valori diferite), unde asteptam, pregatit sa plec in cursa (editoriala) ca poet, unul dintre grupajele de poeme ("vise ambigene"), citite si avizate de Grigore Hagiu si Cezar Ivanescu, dar ramase report perpetuu in planuri editoriale din evul revolut. "Copilul teribil al simbolismului francez", exaltatul si insurgentul fiu de ofiter din Charleville (iata al doilea motiv de simpatie din partea militarilor care am ramas, supravietuind demilitarizarii celei la moda in lumea belicos-violenta si asimetric-globala in care traim!), a carui revolta are ca prim inamic familia

("Parinti, ati fost nenorocirea mea si a voastra"), poetul "blestemat" care si-a ales sa traiasca in ascultarea a doua zeitati - Muza si Libertatea - mi-a devenit dintru inceput, daca nu model, unul dintre profesorii de "muzologie si funambulistica" (Sa ai doar saptesprezece ani la instaurarea Comunei din Paris si sa nu ceri pe baricade moartea tatalui tau, ca Baudelaire, dar sa redactezi un Proiect de Constitutie comunista, reprezinta tot o nebunie demna de toata admiratia!).
Dincolo de paradoxuri si nonconformism, Rimbaud ramane insa autorul unor texte vitale, al unor scrieri-manifest ale unui Prometeu revoltat impotriva Divinitatii, dar si al unor "taceri locvace" si polisemice care alimenteaza fantezia, oniricul si realitatea, dar numai ca rezultat al creatiei.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.