Sistemul electoral din Romania pana in 1938

In 1857, Principatele au trecut printr-o experienta unica. In temeiul Tratatului de la Paris, din primavara lui 1856, au fost convocate in fiecare tara cate un Divan sau Adunare ad-hoc. De data aceasta au fost incluse in procesul electoral toate categoriile sociale, cu exceptia tiganilor robi, de curand eliberati. Dupa anularea rezultatului alegerilor, in urma fraudarii de catre caimacanul Nicolae Vogoride, a avutloc un nou scrutin in 1857, care a dat castig deplin miscarii nationale. Procesul electoral s-a desfasurat in mai multe etape, corespunzatoare diferitelor categorii; de asemenea, criteriul originii sociale a fost inlocuit cu cel al starii materiale.


Marii proprietari, desi in numar restrans, au ales cate doi deputati de fiecare judet sau tinut, micii proprietari, razesi sau mosneni, cate unul.Orasenii au ales cate un deputat de fiecare resedinta de judet sau tinut, cu exceptia capitalelor, unde numarul celor alesi era mai mare. Tarani clacasi sau pontasi au avut si ei cate un reprezentant de judet sau tinut. Lor li s-au alaturat si reprezentantii ierarhiei bisericesti. Cu exceptia clacasilor si a pontasilor, care au ales prin delegati, celelalte categorii au votat in mod direct pe deputati. In urma Conventiei de la Paris, puterile statului au fost impartite si fiecare dintre cele doua Principate au fost dotate cu Adunari elective, deci cu un sistem unicameral; acestora li s-a mai adaugat si Comisia Centrala de la Focsani, formata din membri ai celor doua Adunari Elective, desemnati de ele si de domnitor pentru a face parte din acest organ legislativ unificator.

In mai 1864, noua lege electorala, propusa de Alexandru Ioan Cuza, era instituit un sistem bicameral, o Adunare Generala sau electiva si un Senat, iar alegatorii directi deveneau toti romanii cu un venit anual de o suta de galbeni, avand varsta de 25 de ani, la care se adaugau, fara conditii de cens, preotii, institutorii si evident, profesorii, licentiatii si doctorii, precum si cei care practicau profesii liberale si pensionarii cu o pensie anuala de 3000 de lei. Alegatorii primari erau cei care aveu dreptul de a alege Consiile comunale si toti platitorii de impozit. Dar legea oferea posibilitatea organelor administrative de a manipula rezultatele alegerilor.

In 1866, dupa rasturnarea lui Al. I. Cuza, s-a trecut intr-o noua faza in privinta puterii legislative. A fost mentinut sistemul bicameral, dar, totodata, daca numarul alegatorilor a fost redus fata de situatia instaurata in 1864, posibilitatile imixtiunii puterii executive in procesul electoral au fost marginite, cel putin daca luam in consideratie stipulatiile Constitutiei si noua lege electorala. Regimul electoral din 1866 impartea corpul alegatorilor in patru colegii: din primul colegiu, faceau parte cei cu un venit anual funciar de peste 300 de galbeni; din cel de-al doilea , cei cu un venit funciar cuprins intre 100 si 300 de galbeni.

Din colegiul al treilea faceau parte orasenii-comerciantii si "industriasii" (de fapt, in majoritate, meseriasi) – care plateau un impozit de 80 de lei pe an si, de asemenea, fara conditie de cens, "profesiile liberale, ofiterii in retragere, profesorii si pensionarii statului". Primele doua colegii asigurau 66 de deputati – cate unul de fiecare judet -, intimp ce colegiul al treilea alegea 58 de deputati; in 22 de resedinte de judet, se alegea cate un deputat, in 11, cate 2 sau 3, la Iasi, 4, si la Bucuresti , 6. Din colegiul 4 faceau parte toti cei care plateau " o dare la catre stat ori cat de mica", ei desemnand decat un deputat de fiecare judet – deci, in total 33-, votau indirect, prin desemnarea unui delegat la 50 de alegatori, delegatii alegand "la resedinta districtului" pe deputat.

Regimul electoral stabilit in 1866 avea sa se mentina pana la sfarsitul primului razboi. O serie de modificari au fost aduse o data cu revizuirea Constitutiei, in 1884. Colegiile au fost reduse de la 4 la 3. Desi sistemul cenzitar a fost mentinut mai departe, censul a fost sensibil scazut la toate categoriile de alegatori si astfel numarul acestora a crescut in mod sensibil, dar desigur fara a se ajunge la sufragiul universal.

Legiferarea votului universal, in 1918, (numai pentru barbati), a modificat substantial cadrul de desfasurare a vietii politice din Romania. Inainte de razboi- in regimul votului pe colegii - , confruntarea electorala se desfasura numai in orase, deoarece taranimea, care alcatuia colegiul 3, nu vota direct ci prin delegati. Un candidat isi putea vizita efectiv toti alegatorii din circumscriptia sa, care se ridicau la cateva sute. Rezultatul votului era dinainte stiut, deoarece, de fiecare data, guvernul care "facea alegerile " iesea castigator.

Pe fondul asumarii legionarilor, al ingrijorarii partidelor democratice fata de venirea acestora la putere, regele Carol al II-lea, cu incuviintarea guvernelor de la Paris si Londra, a recurs la o lovitura de stat punand capat regimului democratic din Romania(10 februarie 1938). Alegerile din martie 1938 nu au mai avut loc, la 27 februarie a fost promulgata o noua constitutue, iar la 30 martie au fost dizolvate partidele politice.