Sociologia - educatiei

Evaluarea în învăţământ este o problemă veche cu conotaţii noi, un subiect controversat, datorită, în special, încărcăturii sale morale (deoarece prin evaluare se realizează clasificări şi selecţii, se dau „verdicte" şi, cu alte cuvinte, se hotărăşte soarta unor oameni). Ca şi alte concepte, evaluării i se dau mai multe accepţiuni.

Aşa, de exemplu, Steliana Toma defineşte evaluarea ca fiind un proces de măsurare şi apreciere a valorii rezultatelor sistemului de educaţie şi învăţământ sau a unei părţi a acestuia, a eficienţei resurselor, condiţiilor şi strategiilor folosite prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării unor decizii de îmbunătăţire şi perfecţionare.

Un alt autor, Terry Tenfrink, consideră că evaluarea în învăţământ este un proces de obţinere a informaţiilor - asupra elevului, profe- sorului însuşi sau asupra programului educativ - şi de valorificare a acestor infor¬maţii în vederea elaborării unor aprecieri care, la rândul lor, vor fi utilizate pentru adoptarea unor decizii. Informaţiile constituie baza pentru emiterea aprecierilor; aprecierile sunt estimări ale situaţiei actuale sau prognoze ale rezultatelor viitoare; deciziile sunt opţiuni pentru anumite modalităţi de acţiune.

Ioan Jinga defineşte evaluarea ca fiind un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu resursele utilizate (evaluarea eficienţei) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).
Şirul exemplelor poate continua. Dar, din aceste trei definiţii se poate observa că:

-evaluarea este un proces (nu un produs), deci o activitate etapizată, desfăşurată în timp;
-ea nu se rezumă la notarea elevilor (care este expresia numerică a aprecierii performanţelor şcolare ale acestora), ci vizează domenii şi probleme mult mai complexe (inclusiv curriculum şi sistemul de învăţământ în ansamblu);
-evaluarea implică un şir de măsurări, comparaţii, aprecieri (deci judecăţi de valoare), pe baza cărora se pot adopta anumite decizii menite să optimizeze activitatea din domeniile supuse evaluării şi, în ultimă instanţă, rezultatele obţinute.

Funcţiile evaluării în învăţământ sunt stabilite în conformitate cu anumite criterii psihopedagogice, sociologice şi docimologice, vizând efectele evaluării în plan individual şi social. Acestea sunt:
Funcţia de control, de constatare şi apreciere a activităţii şi rezultatelor obţinute în procesul de învăţământ (diagnosticare), prin care se stabileşte unde se situează aceste rezultate în raport cu obiectivele proiectate, încercând să „depis¬teze" factorii ce le influenţează în sens pozitiv sau negativ. Prin exercitarea aces¬tei funcţii, evaluarea are rol de feed-back.

Funcţia de reglare a sistemului, de ameliorare a activităţii şi de optimizare a rezultatelor, care constă în demersurile comune ale evaluatorilor şi evaluaţilor pentru a face „corecţiile" necesare - pe baza controlului şi aprecierilor - în stilul de conducere, respectiv în activitatea de execuţie.

În cazul evaluării rezultatelor obţinute de elevi, accentul cade pe optimizarea stilului de predare, a capacităţii de învăţare şi pe stimularea factorilor motivaţionali.Funcţia de predicţie, de prognosticare şi orientare, prin care se încearcă pre¬figurarea desfăşurării activităţii în sistem (sau într-un subsistem) şi de anticipare a rezultatelor ca urmare a măsurilor preconizate.

Funcţia de clasificare şi selecţie, în baza căreia se ierarhizează instituţiile de învăţământ, elevii şi studenţii.Funcţia de certificare, specifică evaluărilor făcute la sfârşitul studiilor şcolare, universitare sau postuniversitare.Funcţia educativă, menită să conştientizeze şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru studiu continuu, pentru perfecţionare şi pentru obţinerea unor per¬formanţe cât mai înalte.

Funcţia socială, prin care se realizează informarea comunităţii locale, a familiei etc, asupra rezultatelor obţinute de elevi şi studenţi.
Aceste funcţii se întrepătrund, tratarea lor distinctă având doar scop didac¬tic, în practică, în raport de scopul evaluării, unele funcţii vor avea o pondere mai mare decât altele sau se vor urmări în exclusivitate.

Performanţele şcolare sunt, de fapt, rezultanta unor factori multipli, care ţin de elevi, de profesori, de cadrul material-organizatoric şi de management.În esenţă însă, ele sunt determinate de: calitatea instruirii (a predării îndeo¬sebi); calitatea învăţării; calitatea evaluării; natura relaţiilor dintre predare, învăţa¬re şi evaluare, ca elemente principale ale procesului de învăţământ.

Didactica - înţeleasă ca teorie a procesului de învăţământ - se ocupă pe larg de aceste activităţi, aşa încât nu se impune a relua în amănunt problemele tratate în ma¬nualele de pedagogie şcolară, ci se impune o referire mai ales la locul evaluării în acest proces şi la relaţiile dintre evaluare, predare şi învăţare.

Premisa de la care se poate pleca este aceea că evaluarea va sluji mai bine obiectivele procesului de învăţământ dacă va fi integrată în acest proces şi nu se va constitui într-o activitate exterioară lui.
Pe ce se întemeiază acesta ipoteză?

Mai întâi, pe faptul că şi predarea şi învăţarea au obiectiv comun: reuşita şcolară şi obţinerea unor performanţe la nivelul capacităţii individuale a fiecăruia, în funcţie de aptitudini şi interese.
În al doilea rând, într-o societate concurenţială, şcoala este datoare să-i ajute pe fiecare dintre elevii săi să-şi stabilească scopuri în viaţă (în carieră îndeosebi) în raport cu aptitudinile şi posibilităţile lui reale.

În aceste condiţii, evaluarea se face pe parcursul activităţilor de predare şi invăţare pentru a cunoaşte (atât profesorii şi elevii, cât şi familia) care este stadiul pregătirii şcolare şi la ce nivel se situează ea, în raport cu obiectivele proiectate şi în raport cu aşteptările.

Diagnoza realizată prin evaluare îl va ajuta pe profesor să-şi adapteze predarea la situaţia particulară a fiecărei clase şi a fiecărui elev, iar pe acesta din urmă să-şi potenţeze eforturile în funcţie de cerinţele programelor şcolare, de capaci¬tatea de învăţare şi de motivaţie.

Evaluarea pe parcursul instruirii le oferă profesorilor şi elevilor informaţii şi repere despre poziţia pe care o au elevii faţă de finalităţile (obiectivele) stabilite. Ei vor şti dacă schimbările comportamentale ce urmează să se producă în urma actelor de predare şi învăţare se produc şi sunt de durată, cu alte cuvinte, evaluarea permite ameliorarea procesului de predare-învăţare, optimizarea lui.

Predicţia performanţelor şcolare, realizată în timp, printr-o evaluare pertinentă, permite şi ea să se evite erorile de orientare, ştiut fiind că nu întotdeauna dorinţele familiei corespund cu posibilităţile elevului şi cu aptitudinile lui.

Iată, aşadar, că evaluarea trebuie integrată în actele de predare şi învăţare (în acest din urmă caz, ca autoevaluare), ea ajutând la ameliorarea lor continuă, deci la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Cu o condiţie, însă: să se respecte anumite cerinţe psihopedagogice.