Specialist recrutare

Trimis la data: 2011-04-19
Materia: Comunicare
Nivel: Facultate
Pagini: 6
Nota: 8.32 / 10
Downloads: 471
Autor: Detahabibi Angelina
Dimensiune: 235kb
Voturi: 15
Tipul fisierelor: pdf
Acorda si tu o nota acestui referat:
Descrierea activitatilor specifice ocupatiei Specialistul in recrutare este o persoana cu expertiza in domeniul recrutarii si selectarii de personal, avand ca obiectiv asigurarea ocuparii posturilor disponibile de catre cei mai buni candidati, incadrandu-se in resursele disponibile si in termenele prevazute. In indeplinirea obiectivului sau, specialistul in recrutare este responsabil de implementarea intregului proces de recrutare si selectie de personal, parcurgand pentru aceasta mai multe etape precum: definirea, impreuna cu clientul intern sau extern a profilului dezirabil/a fisei de post, anuntarea posturilor disponibile folosind canalele interne si/sau externe de recrutare stabilite, colectarea si analizarea CV-urilor, selectarea persoanelor care sunt chemate la interviu, realizarea interviurilor propriu-zise, recomandarea persoanelor propuse in functie si/sau participarea la luarea deciziei de angajare, asigurarea ofertarii candidatului/candidatilor selectati, colaborarea cu alte departamente in ceea ce priveste integrarea in companie a noilor recrutati, evaluarea post-recrutare.
Specialistul in recrutare este de asemenea responsabil cu imbunatatirea in permanenta a cunostintelor sale tehnice si de specialitate, participand spre exemplu la diverse seminarii, conferinte, cursuri si fiind la curent cu noutatile si cu bunele practici in domeniu. In plus, asigura documentarea si transferul experientei si informatiilor la care are acces in cadrul echipei sale. In toate aceste sarcini si activitati

Specialistul in recrutare trebuie sa pastreze confidentialitatea informatiilor privind datele personale ale angajatilor, initiativele si proiectele in care este implicat la nivelul organizatiei. De asemenea, el trebuie sa respecte principiile de etica in afaceri si standardele profesionale existente in domeniul sau de activitate. 2.Tipologia solicitarilor

2.1.Tipurile de activitati si importanta lor in practicarea ocupatiei Activitatile specifice ocupatiei de Specialist in recrutare sunt cele legate de implementarea procesului de recrutare si selectie. Tipologia activitatilor include identificarea si obtinerea informatiilor necesare desfasurarii activitatii proprii, analiza si evaluarea nevoilor de recrutare in organizatie si a pietei fortei de munca, luarea deciziilor aferente propriilor atributii, comunicarea, interactiunea si consilierea clientilor interni si externi, raportarea activitatii realizate si a indicatorilor obtinuti, gestionarea resurselor de care dispune, asigurarea indirect a suportului pentru derularea activitatilor generale ale organizatiei.

2.2. Abilitatile necesare practicarii ocupatiei In desfasurarea activitatii sale, Specialistul in recrutare trebuie sa dezvolte si sa utilizeze in mod frecvent o serie de abilitati necesare livrarii unor rezultate de calitate. Astfel, Specialistul in recrutare trebuie sa demonstreze foarte bune abilitati de organizare si planificare, de comunicare, negociere si persuasiune, de flexibilitate si adaptare, gandire analitica, intelegere a contextului de afaceri in care opereaza organizatia precum si un nivel inalt al inteligentei emotionale.

Nu in ultimul rand, rezistenta la stress, incadrarea in termene si prioritizarea actiunilor reprezinta abilitati esentiale in activitatea unui specialist in recrutare, avand in vedere ritmul dinamic de crestere al afacerilor in Romania si volumul mare de munca specific proiectelor de resurse umane.

2.3. Competentele necesare practicarii ocupatiei
Competentele Specialistului in recrutare, intelese ca si cumul al abilitatilor si cunostintelor unei persoane pe care aceasta le utilizeaza la locul de munca, sunt de asemenea variate. Printre cele mai importante mentionam stapanirea foarte buna a metodelor si instrumentelor specifice procesului de recrutare si selectie, managementul proiectelor, lucrul in echipa,orientarea spre rezultat, orientarea spre client.

Cat priveste atitudinile necesare unui specialist in recrutare, printre cele mai importante se numara proactivitatea, profesionalismul, atitudinea pozitiva, dorinta de autodezvoltare. 2.4. Conditiile psiho-sociale ale mediului de munca Specialistul in recrutare este in general angajat cu contract individual de munca al organizatiei in cadrul careia activeaza.

Programul sau de lucru se desfasoara in zilele lucratoare, dar, daca sunt solicitari, spre exemplu participarea la targuri de locuri de munca, Specialistul in recrutare poate lucra si in zilele de sambata sau duminica. Munca sa se desfasoara in general la sediul firmei, presupunand deplasari moderate in teritoriu sau in strainatate, intalniri cu candidatii si furnizorii de servicii, intalniri prilejuite de conferinte, etc.

In esenta, spatiul disponibil de lucru este biroul personal, dotat cu aparatura de telecomunicatii, echipamente de birou si calculator cu echipamente software necesare. Munca unui specialist in recrutare (recrutor) este solicitanta din punct de vedere psihic.

Exista foarte multe variabile care trebuie tinute sub control in activitatea acestuia, incepand cu gestionarea interactiunilor cu o mare varietate de profile umane si continuand cu dinamica mediului de afaceri si volumul de activitate aferent acestei dinamici, impactul in organizatie a deciziilor referitoare la recrutarea celor mai potrivite persoane si limitarile impuse de reglementarile in vigoare.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.