Specificul activitatii psihice

Trimis la data: 2007-06-04
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 9
Nota: 7.18 / 10
Downloads: 2418
Autor: Alexandra Oprescu
Dimensiune: 20kb
Voturi: 109
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a SNC, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză.Handicapul mintal reprezintă dezavantajul pe care deficienţa îl creează în planul relaţiilor adaptative şi de integrare a individului în mediul social căruia îi aparţine.Al. Roşca (1936) defineşte deficienţa mintală ca „o stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale, în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze la mediul său, la cerinţele comunităţii, în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa fără supraveghere şi sprijin extern ”.
E. A. Doll (1941) arată că deficienţa mintală reprezintă o stare de subnormalitate mintală ca urmare a unei opriri a dezvoltării, de origine constituţională, având un caracter esenţialmente incurabil, concretizându-se într-o stare de incapacitate socială ce se constată la maturitate.
Ponderea pe care o ocupă deficienţa mintală în cadrul populaţiei infantile este apreciată de unii autori (Arcan şi Ciumăgeanu, 1980 şi I. Druţu, 1995) ca fiind 4%, iar de alţii (I. Străchinaru, 1994) de 5%.
Deficienţii mintal reprezintă 50% din totalul deficienţilor, de 15 ori mai numeroşi decât surdomuţii şi de 35 de ori mai numeroşi decât nevăzătorii.

Referitor la frecvenţa în populaţia infantilă a copiilor cu deficienţă mintală, în literatura de specialitate se remarcă faptul că aceasta este inegal răspândită de-a lungul anilor de şcolarizare, existând o dinamică ascendentă dinspre clasele mici spre cele mari. La nivelul preşcolarităţii, proporţia este redusă, evidente fiind doar cazurile de deficienţă severă/ profundă. În debutul şcolarităţii, apar vizibile şi cazurile de deficienţă mintală medie. În clasele primare este decelată deficienţa mintală uşoară, iar intelectul liminar se reliefează în momentul trecerii în ciclul gimnazial.
M. Roşca (1967) apreciază că din totalul deficienţilor mintal, 5% au deficienţă profundă, 20 % - deficienţă severă, 75% o reprezintă debilii mintal. Raportându-ne la sex, proporţia mai mare se înregistrează în rândul populaţiei masculine.

2. Specificitatea deficienţei mintale

Termenul de specificitate a fost introdus de R. Zazzo (1960), în lucrările referitoare la caracteristicile deficienţilor mintal, în special, la heterocronia dezvoltării acestora.
În literatura de specialitate există puncte de vedere care oscilează între considerarea deficienţei mintale ca o formă de manifestare a normalităţii sau ca un alt mod de organizare mintală.
R. Zazzo, în „Debilităţile mintale” 1979 (trad.), evidenţiază că: ”Nu există un caracter specific general al debilităţii mintale. Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate la altul, pe întreg conţinutul stărilor de înapoiere. Şi pentru un acelaşi Q.I., trăsăturile specifice se modifică de la o vârstă la alta şi pot chiar să dispară”.

Gh. Radu se referă la specificitatea deficienţei mintale, când face analiza dificultăţilor aparte pe care le întâmpină elevii cu deficienţă mintală la discipline şcolare, a frecvenţei şi modului de manifestare a unor tulburări instrumentale, de comportament şi de comunicare verbală sau prin alte mijloace.
C. Pufan (1969) se referă la imobilitatea structurilor verbale însuşite contextual, concretizată într-o incoerenţă a exprimării verbale, în înţelegerea sau interpretarea eronată a expresiilor figurate, în neînţelegerea substratului contextual etc.

E. Verza a demonstrat fragilitatea şi labilitatea conduitelor verbale ale deficienţilor mintal, caracterul imatur şi dizarmonia structurilor de personalitate.
M. Roşca (1965) subliniază că „singura manifestare cu caracter patognomic a copiilor întârziaţi mintal – care nu apare la copiii normali – o constituie relatarea verbală cu caracter pronunţat stereotip şi în totală neconcordanţă cu modificările apărute în stimuli, ceea ce dă unei atari relaţii caracterul absurd specific”.

Manifestări aparte pot fi considerate şi caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări (Vîgotski); heterocronia (Zazzo); vâscozitatea genetică (Inhelder); inerţia oligofrenică (Luria).
Aceste trăsături nu au un caracter strict specific, nu se întâlnesc doar la deficienţii mintal, putând fi observate şi la persoanele normale, în grade şi forme diferite de manifestare.

3. Trăsături caracteristice ale proceselor psihice la deficientul mintal

A. Senzaţiile

Analizând definiţia senzaţiei dată de U. Şchiopu în Dicţionarul de psihologie(1997), potrivit căruia, aceasta reprezintă un proces psihic prin intermediul căruia se reflectă nemijlocit, direct, sub formă de imagini, realizate prin legăturile temporare primare, efectuate prin intermediul activităţii nervoase superioare, în timpul acţiunii acestora asupra organelor de simţ, putem deduce afectarea acestora, ca urmare a tulburărilor la nivelul sistemului nervos central al deficientului mintal.

N. Sillamy (1996) subliniază că sensibilitatea – capacitatea mai mare sau mai mică a fiecărui individ de a avea senzaţii – este dependentă de integritatea şi maturitatea căilor nervoase. La copii cu deficienţă mintală există probabilitatea mai mare de diminuare a sensibilităţii, fapt confirmat de dificultăţile senzoriale frecvente pe care aceşti copii le manifestă.
La copiii cu deficienţă mintală, ca urmare a afectării difuze a cortexului, deci a segmentului central al analizatorilor, sensibilitatea lor, îndeosebi cea diferenţială rămâne scăzută, pe fondul unor praguri senzoriale ridicate. De asemenea, se constată frecvent o creştere a tipului de latenţă sau, dimpotrivă, o precipitare în relaţiile lor la stimuli senzoriali.

Afectarea sensibilităţii este una din trăsăturile ce pot fi constatate de timpuriu la deficienţii mintal şi care va exercita o influenţă negativă asupra activităţii senzorial-perceptive şi a formării capacităţii cognitive a acestor deficienţi.

B. Percepţiile

Literatura de specialitate relevă o serie de particularităţi ale percepţiei la copiii cu deficienţă mintal, subliniind caracterul fragmentar, incomplet, limitat, sărăcia imaginilor mintale. Caracteristicile respective sunt urmare a unei activităţi perceptive rigide, lente, dezorganizate, a sensibilităţii scăzute, a dificultăţilor de analiză şi sinteză.

S. I. Rubinstein arată că percepţia deficientului mintal se caracterizează printr-un volum limitat şi o accentuată nediferenţiere a celor percepute, lipsă de activism şi încetineală a actului perceptiv.

- copiii cu deficienţă mintală desprind din imagini mai puţine detalii, ceea ce face ca percepţiile să fie insuficient de specifice şi să apară confuziile.
- îngustimea câmpului perceptiv, capacitatea redusă de a stabili în plan intuitiv relaţia dintre obiecte fac ca orientarea în spaţiu să fie dificilă.
- La deficienţii mintal s-a constatat o disociere între percepţia imaginii şi verbalizare. Astfel, se poate ca, arătând o parte a unei imagini, să denumească altă parte sau să indice o caracteristică absentă.
- La deficienţii mintal apar dificultăţi mai pronunţate decât la normali privind capacitatea de a recunoaşte obiectele într-o poziţie diferită de cea obişnuită.

C. Reprezentările

Reprezentările sunt imagini mintale secundare ale realităţii, pe care o reflectă cu un anumit grad de generalitate şi selectivitate. Caracterul mai mult sau mai puţin cuprinzător al reprezentărilor, bogăţia sau sărăcia lor depind de calităţile activităţii perceptive în contextul în care s-au format. Reprezentările interacţionează cu limbajul, care activează imaginile mintale.
La copiii cu deficienţe mintale, toate aspectele interacţiunii reprezentărilor – pe de-o parte cu activitatea perceptivă, pe de altă parte, cu limbajul, gândirea, imaginaţia – sunt afectate ca urmare a limitării sub o formă sau alta a accesului la informaţie, a inactivismului cognitiv sau, la unii, a activismului haotic.
Cel mai puţin accesibile deficientului mintal le sunt reprezentările complexe, când imaginile sunt supuse unei intense prelucrări prin gândire şi imaginaţie, din cauza implicării imaginaţiei, proces cognitiv deosebit de afectat.

Copiii deficienţi mintal din ciclul primar prezintă anumite caracteristici ale reprezentărilor, situaţia ameliorându-se în clasele mai mari:

- slaba diferenţiere între reprezentări de aceeaşi categorie, asemănătoare între ele;
- caracterul îngust şi unilateral, sărăcia bagajului de reprezentări;
- rigiditatea, lipsa de dinamism, de flexibilitate a reprezentărilor, insuficienta corelare cu experienţa;
- pierderea treptată a specificului reprezentărilor formate, în legătură cu lipsa accentuată a fidelităţii memoriei;
- Constantin Păunescu a demonstrat (1976) că în timp ce procesele psihice ale copiilor normali, inclusiv reprezentările pe bază de simboluri, prezintă un traseu ascendent, cu precădere în ciclul primar, între 7-11 ani, când faza concret operaţională atinge limita maximă, la deficientul mintal, curba este foarte lentă la aceeaşi vârstă, cu un oarecare salt între 11-13 ani.

La copiii cu deficienţă mintală necuprinşi într-un proces de terapie specifică, reprezentările ce se formează vor fi lacunare în dublu sens, ...
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.