Stefan Tipatescu - O scrisoare pierduta

Personaj de comedie – Ştefan Tipătescu

Capodoperă a lui Caragiale şi a teatrului românesc, concepută în patru acte ca satiră a moravurilor din familie şi politică, ,,O scrisoare pierdută” aduce în scenă evenimente legate de fixarea candidatului guvernului la alegerile din ,,capitala unui judeţ de munte”. Antrenate pe un fir epic sub formă de dialoguri şi monolog, cu final fericit, personajele reprezintă două grupări politice rivale care se duşmănesc, se luptă, se împacă, umorul şi comicul fiind generat de antiteza dintre ceea ce se cred iniţial şi ceea ce sunt de fapt acestea.
Eroii complecşi ai lui Caragiale ilustrează o trăsătură de caracter dominantă, sunt vii şi reprezentativi pentru societate, măcinaţi de ambiţii sau materiale pentru care folosesc orice mijloace: scrisori de şantaj, steaguri, infidelitate.
Primul în ordinea intrării în scenă, dar şi personaj principal, la care se raportează toţi ceilalţi este Ştefan Tipătescu, junele-prim, amorezul, ,,tipul bine” – după cum îl arată numele. Ca în toată dramaturgia, el nu este caracterizat de autor, nu e prezentat fizic, dar se înţelege că nu mai este la prima tinereţe, fiind tovarăş de partid şi prieten de vreo opt ani cu Zaharia Trahanache, important om politic al judeţului. Aşa cum afirmă acesta, amiciţia lor a început cam la jumătate de an după ce s-a căsătorit cu Zoe, care de altfel l-a convins pe ,,Fănică” să rămână în judeţ. Şi el om politic foarte important, Tipătescu este în relaţii galante, amoroase cu Zoe, căreia i-a trmis scrisoarea devenită, prin pierdere, intriga piesei.
Prezent pe tot parcursul operei, Tipătescu trăieşte sentimentul abandonării carierei de la ,,Centru” în favoarea partidului şi lui Zoe, bineînţeles. Inteligent, instruit, cu un limbaj corect, fără ticuri verbale sau defecte fundamentale, el este totuşi uneori arogant, dispreţuitor fiindcă se ştie atotputernic prin funcţia de prefect al judeţului şi prin caracter. La ,,întâlnirea” cu Nae Caţavencu din actul I devine însă chiar agresiv, violent. În acelaşi context şi nu numai, este evident că refectul face abuzuri, încalcă legea, acceptă compromisuri, administrează judeţul ca pe propria moşie.
Cunoscându-i bine pe cei din jurul său, ştie să-I folosească. Pe Ghiţă Pristanda, poliţaiul, şi-l subordonează acceptându-i micile găinării, precum numărarea steagurilor de la începutul actului I, iar monologul acestuia, din scena a II-a, îl caracterizează bine pe prefect:,, moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica – coana Joiţica”.
Este duplicitar faţă de aliaţi, declarând loialitate lui Farfuridi şi Brânzovenescu, dar susţinând candidatura lui Caţavencu, deci opoziţia, căruia îi propune fel şi fel de funcţii, chiar şi o moşie, în schimbul scrisorii.
Dintre toţi, cel mai bine pare a-l cunoaşte ,,neica Zaharia”, care, îmbărbătându-l, îl consideră naiv, prea impresionabil şi-l sfătuieşte să fie mai atent (atunci când îi dă poliţa falsă a lui Caţavencu). Bun prieten, Trahanache ştie mai mult decât spune, fiind şi în folosul său.

Cu arta disimulării şi măşti diverse pentru situaţii diverse şi faţă de oameni diferiţi, Tipătescu e ferit de caricatură şi fiindcă e singurul capabil de ironie, de sentimente adevărate. El e sincer îndrăgostit de Zoe şi, cu reală pasiune, îi propune legiferarea legăturii lor şi mutarea în altă localitate. Ameninţarea scrisorii nu-i provoacă teama; în sinea lui se bucură că se va afla totul, dar Zoe are alte planuri.
Din galeria personajelor serioase; Tipătescu oferă echilibru piesei, pe tot parcursul ei.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate