Stomatologie - Albirea dintilor

Modificarile obiective ale cromaticii dentare. Uneori observam existenta, pe suprafata dintilor, a unor pete colorate (depozite) ca urmare a fumatului, consumului de bauturi colorate (cafea, ceai, vin rosu). Rezolvarea, in aceste situatii poate fi numai simpla modificare a tehnicii si/sau duratei periajului dentar (mult mai importante decat felul pastei de dinti pe care o utilizam). Sunt insa situatii in care, pe suprafata dintilor, exista mici imperfectiuni (neregularitati) de forma care impiedica accesul periei de dinti, ceea ce face imposibila indepartarea "petelor" de care aminteam anterior, oricat de "energici" am fi in timpul periajului.

In aceste situatii este recomandata o vizita la medicul stomatolog care va folosi un aparat de curatare cu jet de carbonat de calciu. Mentinerea "defectelor" de suprafata ale dintilor va face insa ca problema sa reapara dupa un interval de timp mai mic sau mai mare. In orice caz insa, albirea dintilor prin metode chimice este contraindicata in cazul coloratiilor extrinseci (depozite). Alteori modificarile de culoare provin de la existenta unor obturatii (plombe) a caror nuanta este diferita de cea a dintelui.

Nici aceste situatii nu beneficiaza de tehnici de albire chimica. De cele mai multe ori plombele sunt cele care capata, in timp, o culoare mai inchisa decat a dintelui si este bine de stiut ca substantele de albire sunt practic ineficiente in astfel de cazuri. In sfarsit, vorbim de modificari evidente ale culorii dintilor din cauza unor factori constitutionali (genetici) sau secundar administrarii unor medicamente. Sunt cunoscute, in acest sens, tetraciclina si dozele mari de fluor administrate la sugar sau copilul mic.

Aceste situatii beneficiaza de tratamentul de albire prin mijloace chimice insa este important de retinut ca atunci cand modificarile cromatice sunt profunde si neregulate succesul tratamentului este indoielnic. Motivatii subiective ale cromaticii dentare Dintii au o culoare uniforma, insa dimineata, cand ne uitam in oglinda, nu ne putem reprima dorinta de a-i avea mult mai albi. La aceste dorinte contribuie intens si imaginea contemporana a frumusetii.

Una dintre cele mai "accesibile" solutii in acest sens este reprezentata de albirea chimica a dintiilor (bleaching). Utilizarea acestei metode a declansat o seama de discutii legate de actiunea nefasta pe care oxigenul activ o poate avea asupra structurilor dentare. De aceea, de-a lungul timpului au aparut numeroase substraturi (purtatoare de oxigen), cu diverse concentratii.

S-a raportat aparitia unor hipersensibilitati mai scazute in cazul utilizarii peroxidului de carbamida pe post de substrat si mai crescute in cazul utilizarii peroxidului de hidrogen (perhidrol). Tratamentul de albire chimica a dintilor vizeaza mai ales zona intens vizibila reprezentata de incisivi, canini si premolari, in special la arcada superioara (maxilar). Uneori, cand modificarile cromatice sunt strict localizate, substantele pentru albire se pot aplica si pe dinti izolati.