Studiul asamblarilor prin sudare

Trimis la data: 2008-05-06 Materia: Mecanica Nivel: Liceu Pagini: 21 Nota: / 10 Downloads: 16
Autor: Cristian Dimensiune: 6788kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
În construcţiile metalice se deosebesc două procedee de sudare: -sudarea prin topire; - sudarea prin presiune. Sudarea prin topire este procedeul de îmbinare a două sau mai multe piese prin topirea locală a acestora, cu sau fără material de adaos. Metoda se poate realiza ce gaze ( sudura oxiacetilenică ), cu arc electric, cu hidrogen atomic, şi aluminotermic.

Sudarea prin presiune este metoda de sudare realizată fără adaos de material, când materialele ce urmează a fi îmbinate se aduc în stare plastică şi apoi sunt presate prin procedee mecanice.

Sudarea prin presiune se poate realiza:
- electric, prin rezistenţă;
- prin forjare;
- cu gaze;
- aluminotermic prin presare.
În construcţiile metalice se folosesc cel mai adesea sudarea cu arc electric, sudarea prin presiune şi sudarea oxiacetilenică.

Alegerea procedeului de sudare se face ţinând seama de următoarele criterii:
- materialele sudate;
- utilajul folosit;
- condiţiile de funcţionare ale organului de maşină.

Sudarea constituie unul din cele mai sigure si expeditive procedee de asamblare, fiind aplicată pe larg la realizarea ansamblurilor din tabla groasa sau subţire, profile, bare, sârmă etc. Răspândirea acestui procedeu de asamblare se explică şi prin faptul că preţul de cost al îmbinării este sensibil mai scăzut decât cel al îmbinărilor obţinute pe alte căi.

Mai departe sunt prezentate principalele procedee de sudare:
• sudarea manuala cu electrozi metalici înveliţi;
• sudarea electrică prin rezistenţă, prin puncte,
• sudarea manuala prin topire cu arc electric,
• sudarea automată sub strat de flux,
• sudarea în mediu de gaz protector,
• sudarea în mediu de abur,
• sudarea în baie de zgură,
• sudarea prin topire cu gaz,
• sudarea electrica prin presiune,
• sudarea in linie,
• sudarea prin frecare,
• sudarea prin explozie.

1. Sudarea manuală cu electrozi metalici înveliţi reprezintă unul dintre cele mai răspândite procedee de asamblare prin sudare, datorită simplităţii sale şi răspândirii utilajelor de sudare. Electrozii metalici înveliţi sunt vergele metalice, confecţionate din materiale cu compoziţia chimică identica sau apropiată de cea a metalului de bază ( materialul pieselor ce se sudează ). Vergelele metalice sunt acoperite cu un înveliş alcătuit din pulberi care au rolul de a uşura amorsarea şi întreţinerea arcului electric, precum şi protecţia băii de sudură împotriva oxigenului din atmosferă.

Conducerea electrodului în timpul sudării ( Fig.1) se realizează prin imprimarea simultană a trei mişcări:
• o mişcare de deplasare axială 1, pe măsură ce electrodul se consumă, astfel încît lungimea arcului să se menţină constantă ( variaţiile lungimii arcului electric conduc la variaţii de tensiune, variaţii de intensitate şi, deci, la depuneri neuniforme );
• o mişcare de deplasare în lungul cusăturii, 2;
• o mişcare de deplasare transversala 3 în vederea obţinerii lăţimii cusăturii şi depunerii uniforme a metalului ( formării “solzilor” cusăturilor )

Îmbinările se pot obţine prin cusături continue, fragmentate sau prin puncte de sudură. Ansamblurile obţinute cu cusături continue pot rezista unor solicitări importante şi au asigurată etanşeitatea. Un mare dezavantaj al sudării cu electrozi metalici înveliţi îl constituie faptul că oxigenul din spaţiul înconjurător pătrunde în baia de metal topit şi provoacă oxidarea acesteia.

Acest neajuns este deosebit de accentuat în cazul sudării unor materiale deosebite cum sunt oţelurile aliate şi metalele, aliajele ne feroase. Pentru a se înlătura acest neajuns au fost puse la punct procedee de sudare la care arcul electric arde protejat de un gaz protector. Aceste procedee sunt cunoscute sub denumirea generală de sudare cu arc electric în mediul protector de gaze. Gazele folosite în acest scop sunt de obicei argonul, bioxidul de carbon sau amestecul lor.

2. Sudarea electrică prin rezistenţă, prin puncte constituie unul dintre cele mai răspândite procedee de sudare în lucrările de asamblare. Acest procedeu este folosit frecvent la îmbinarea tablelor, profilului şi sârmelor subţiri. Sudarea se realizează prin strângerea pieselor între doi electrozi din cupru şi trimiterea în circuit a unui curent electric cu intensitate foarte mare.

Datorită rezistenţei electrice de contact dintre piesele sudate, se dezvoltă o mare cantitate de căldură care produce topirea locala a materialului pieselor şi prin solidificarea nucleului topit astfel format se obţine un punct de sudură ( Fig.2 ).

2.1 Sudarea prin puncte se utilizează pentru table subţiri până la 10mm şi se folosesc electrozi metalici fixaţi în cleştii maşinii de sudat prin puncte. Productivitatea este destul de bună, prin acest procedeu putându-se realiza în jur de 2000 de puncte/minut.
Metoda se foloseşte în general pentru sudarea platbandelor sau a profilurilor matriţate şi a casetelor de protecţie a mecanismelor podurilor rulante.

Sudarea se execută cu ajutorul unor maşini stabile sau cu dispozitive de sudat (cleşti, pistolete) portative. Acestea din urmă permit sudarea în poziţii dificile, ca de exemplu, direct pe piesele asamblate de dimensiuni mari cum sunt şasiurile autovehiculelor. Prin alegerea corespunzătoare a formei electrozilor şi a braţelor care îi susţin, se pot realiza cele mai variate lucrări de asamblare ( Fig.3).

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7
  • pag. 8
  • pag. 9
  • pag. 10

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Noutati
Stiri educatie
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.