Tehnici de cercetare sociologica

Trimis la data: 2007-06-04
Materia: Psihologie
Nivel: Facultate
Pagini: 234
Nota: 8.37 / 10
Downloads: 24
Autor: Alexandra Oprescu
Dimensiune: 1682kb
Voturi: 226
Tipul fisierelor: pdf
Acorda si tu o nota acestui referat:
Primul mare precursor al investigaţiei sociologice empirice, Aristotel (383 – 322 î.e.n.), scria în cartea întâi a Metafizicii că filosofia s-a născut din uimire. Acelaşi lucru se poate spune şi despre sociologie. Dacă filosofii şi-au îndreptat privirea spre stele, punându-şi întrebări despre originea Universului şi, apoi, despre caracterul cunoaşterii înseşi, sociologii au privit Terra întrebându-se despre existenţa omului în societate şi, mai târziu, despre modalităţile de cunoaştere a traiului laolaltă al oamenilor.
Aşa cum preciza C. Wright Mills (1916 – 1962), ei au încercat sa raspunda la trei grupe de întrebari, şi anume:

„Care este structura acestei societaţi particulare ca întreg? Cum difera ea de alte orânduiri sociale?Care este, în interiorul societaţii, semnificaţia fiecarei trasaturi particulare pentru continuitatea ei şi pentrutransformarea ei?” (Mills, 1959/1975, 35).

Promotorul sociologiei contestatare din America anilor 1950–1960 remarca faptul ca sociologia se preocupa în primul rând de „interrelaţiile şi interdependenţele componentelor societaţii, precum clasele sociale, formele fundamentale ale muncii, forţele de socializare majore (structura familiei, educaţia, organizaţiile sociale), regulile şi formele controlului social care organizeaza o societate” (Baker,1988, 6). Cel de-al doilea grup de probleme care au stat şi ramân în atenţia sociologiei îl constituie întrebarile de tipul: „Ce loc ocupa aceasta societate în istoria omenirii?

Ce mecanisme duc la schimbarea ei? Care este locul acesteia în dezvoltarea umanitaţii în ansamblul ei şi care este semnificaţia ei pentru aceasta dezvoltare? Care sunt influenţele pe care le sufera şi pe care le exercita aspectele studiate în cadrul perioadei istorice în care se manifesta? şi, în ce priveşte aceasta perioada, care sunt trasaturile ei esenţiale? Prin ce se deosebeşte ea de alte perioade? Care sunt modurile ei caracteristice de faurire a istoriei?” (Mills,1959/1975, 35).
Daca primul grupaj de întrebari viza structura sociala, acest al doilea grupaj are în vedere schimbarea sociala.Sociologii încearca sa înţeleaga şi sa explice ştiinţific schimbarile din societate de-a lungul istoriei: schimbarile din structura familiei, modificarea formelor de socializare, transformarea muncii, deplasarea centrului de greutate a vieţii sociale spre organizaţiile formale etc.

În fine, al treilea grup de întrebari se concentreaza asupra studiului personalitaţii şi a raporturilor individ-societate: „Ce tipuri de barbaţi şi femei predomina în aceasta societate şi în aceasta perioada? şi ce tipuri vor predomina în viitor? Cum sunt ele selectate şi formate, emancipate şi reprimate, senzibilizate şi opacizate? Ce tipuri de natura umana se reveleaza în conduita şi caracter în aceasta societate, în aceasta
perioada? şi ce semnificaţie are pentru natura umana fiecare dintre trasaturile societaţii pe care le examinam?” (Mills,1959/1975, 35-35).

TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICA 5

Cele trei grupuri de întrebari identificate de C. Wright Mills în opera marilor sociologi, indiferent de problemele specifice pe care le-au abordat, reflecta concepţia autorului despre obiectul sociologiei ca studiu al influenţelor reciproce dintre om şi societate, dintre biografie şi istorie.
Imaginaţia sociologica permite înţelegerea relaţilor dintre istorie şi biografie, pornind de la premisa ca fiecare individ îşi traieşte biografia într-o perioada istorica determinata, contribuind la configurarea societaţii şi fiind, în acelaşi timp, un produs al societaţii.
Întrebarile care şi le-au pus şi le pun în continuare analiştii sociali îi framânta şi pe oameni obişnuiţi, fara o imaginaţie sociologica educata, sistematica. Cine nu s-a întrebat dupa evenimentele din decembrie 1989: ce societate edificam? Prin ce se diferenţiaza aceasta de societatea totalitara de care ne-am desparţit? Cum influenţeaza economia de piaţa asigurarea drepturilor omului? Oamenii se întreaba: de ce a crescut exploziv infracţionalitatea? De ce au scazut producţia şi nivelul de trai? Care sunt cauzele extinderii ca o plaga a corupţiei? Ce fel de oameni sunt cei care şi-au schimbat instantaneu convingerile politice declarate? Prin ce se caracterizeaza întreprinzatorul ca tip uman impus de societatea în tranzaţie de la totalitarism la democraţie? Cum se exercita justiţia sociala în perioada de tranziţie postcomunista?

Neavând calitatea spirituala a imaginaţiei sociologice, „forma cea mai fertila a conştiinţei de sine”,
oamenii necultivaţi sociologic nu reuşesc sa vada legatura inseparabila dintre viaţa individului şi istoria societaţii, nu înţeleg seismele sociale, evoluţia sociala rapida şi faptul ca vechile norme şi valori nu îi mai pot orienta într-o lume a concurenţei şi confliectelor.

Este scopul cercetarii din domeniul ştiinţelor sociale comportamentale de a explica necazurile personale şi conflictele sociale, de a propune modalitaţi de depaşire a neliniştei, anxietaţii, panicii sau indiferenţei şi apatiei. „Epoca noastra este cea a neliniştei şi a indiferenţei” – spunea C. Wright Mills în
urma cu mai mult de patru decenii. Aceasta caracterizare este de o mare actualitate pentru societatea romîneasca de azi. De aceea cercetarea socioumana trebuie sa evidenţieze care sunt valorile ameninţate şi cine le ameninţa; ea trebuie sa contribuie la depaşirea „necazurilor personale generate de mediu” şi la soluţionarea „conflictelor publice ale structurii sociale”.

Cunoaşterea comuna: caracteristici

Traind în societate, fiecare individ îşi însuşeşte în cursul existenţei sale o suma de cunoştinţe despre traiul laolalta al oamenilor. Aceste cunoştinţe se bazeaza pe experienţa directa a indivizilor. Este ceea ce numim „cunoaşterea comuna” (sau „spontana”, „cotidiana”, „la nivelul simţului comun”, „la nivelul bunului simţ”).

Cunoaşterea comuna „nu este altceva decât însusirea de catre agentul cunoscator a unei informaţii legate nemijlocit de condiţiile praxiologice în care acţioneaza” (Popa, 1972, 29). În activitatea lor practica oamenii, ca agenţi cunoscatori individuali sau colectivi, utilizeaza cunoştinţele dobândite anterior, transmise cu ajutorul limbajului natural de la o generaţie la alta în procesul socializarii. Structura şi configuraţia activitaţilor practice contemporane, modul de raportare la mediul natural şi social, sistemul de valori, orizontul cunoştinţelor anterioare alcatuiesc – aşa cum preciza Cornel Popa – ”situaţia praxiologica determinata” în care se realizeaza actul cunoaşterii. Serge Moscovici şi Milles Hewstone (1983) definesc simţul comun ca pe un „corpus de cunoştinţe fondat pe tradiţiile împartaşite şi îmbogaţite de mii de observaţii şi experienţe sancţionate de practica” (apud Fischer, 1990, 56).

Simţul comun, la care apelam cu toţii pentru a explica ceea ce se întîmpla şi pentru a prevedea ce se va întîmpla, se deruleaza în doua etape. În prima etapa, în mod spontan, ne facem o idee despre evenimentele trecute. Este o imagine imprecisa produsa de mecanisme psihice necontrolate raţional. Simţul comun se bazeaza pe metode informale. Se vorbeşte astfel despre intuiţia excepţionala a unor persoane ca ceva dat, înnascut. Astfel de persoane „simt”, intuiesc, daca cineva spune adevarul sau nu.

Daca sunt întrebate, însa, nu pot spune cum au procedat, ce argumente au avut în vedere etc. Alte persoane sunt capabile sa „diagnosticheze” dintr-o privire starea de spirit a celor cu care vin în contact. Se vorbeşte astfel despre proverbiala „intuiţie feminina”. Cea de-a doua etapa în cunoaşterea la nivelul simţului comun consta în extrapolarea explicaţiilor de la situaţiile trecute la cele prezente sau viitoare.
Evident, aceasta extrapolare nu se face în termeni de probabilitate, ci într-o modalitate mecanicista de transpunere a explicaţiilor de la o situaţie la alta. Dupa modul de dobândire a cunoştinţelor, simţul comun are doua forme esenţiale: simţ comun de prima mâna şi simţ comun de mâna a doua (Moscovici şi Hewstone, 1983). Simţul comun de prima mâna reprezinta ansamblul cunoştinţelor spontane fondate pe experienţa directa a agenţilor cunoscatori.
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.