Teleportarea Cuantica

Aşa cum apare ea în imaginea scriitorilor de SF, teleportarea are mai multe faze: scanarea subiectului – transmiterea informaţiilor – recrearea subiectului. Lucruri ce par relativ simple. Oamenii de ştiinţă au găsit însă câteva impedimente.

Primul dintre ele se referă la posibilităţile de scanare. În lumea cuantică nu putem măsura parametrii unei particule cu o valoare precisă datorită principiului nedeterminismului, ci doar probabilistic. Astfel dacă am dori să aflăm viteza unei particule nu vom şti nimic despre poziţia ei.

Apare apoi un alt impediment reprezentat de argumentul Penrose. Acesta spune că nu putem măsura o stare cuantică fără distrugerea ei. Deci pentru a obţine informaţiile necesare teleportării va trebui să distrugem originalul.

Astfel teleportarea ar fi de fapt o secvenţă de tipul scanarea subiectului – distrugerea lui – transmiterea informaţiei – recrearea subiectului. Recent însă a apărut un paradox care pare a da speranţa că în viitorul îndepărtat va putea fi realizată teleportarea cel puţin a obiectelor dacă nu a oamenilor. Este vorba despre efectul Einstein - Podolski – Rosen (efect EPR).

Cu toţii ştim că, conform teoriei relativităţii, viteza maximă în univers este viteza luminii. Totuşi s-a demonstrat că o pereche de fotoni gemeni (obţinuţi prin trecerea unei lumini monocromatice printr-un cristal) par a dezminţi aceasta regula. Dacă ceva interacţionează cu primul foton, al doilea foton resimte instantaneu această interacţiune.

SCHEMA CLASICĂ
Schema clasică, teoretică, primordială – sau cum doriţi să o numiţi – schema, care într-un an, doi, va fi studiată în şcoală şi cunoscută pe de rost de orice puşti, mai mult sau mai puţin sârguincios, revoluţionara schemă propusă de Charles H. Bennett, Gilles Brassard, Claude Crepeau, Richard Jozsa, Asher Peres şi William K. Wooters este extrem de simplă.