Tema, motivele si viziunea despre lume din Moara cu noroc de Ioan Slavici

Pe un plan mai profund, tema operei ar putea fi destinul, ca fatalitate impusă de adâncimile sufleteşti ale personajelor.
La realizarea temei contribuie mai multe motive literare: al „liniştii colibei”, al hanului, al personajului demonic, al soartei.
Laitmotivul nuvelei este norocul, ale cărui schimbătoare feţe vor marca destinul personajului central, până când moartea îl va izbăvi.

Tema determină şi caracterul psihologic al nuvelei, Slavici fiind întâiul nostru prozator interesat de psihologia abisală.
Caracterul psihologic este susţinut prin mai multe particulari¬tăţi: conflictul de ordin interior, trăirile sufleteşti profunde ale personajelor (reliefate prin analiză şi introspecţie psihologică), cercetarea subconştientului.

Personajele sunt fiinţe complicate, cu trăiri lăuntrice piezişe şi cu patimi stihiale. Destinul acestora este dictat de adâncurile întunecate ale sufletului lor, cărora nu li se pot opune: lui Ghiţă i se pune „ceva” „de-a curmezişa în cap”, cerându-i s-o ucidă pe Ana, iar pentru Lică „sângele cald e un fel de boală” care-i cere altă vărsare de sânge.

Frământările sufleteşti ale protagonistului sunt dramatice.
„Moara cu noroc” se încadrează în realism, prin zugrăvirea veridică a realităţii şi prin faptul că personajele constituie rezultatul mediului în care trăiesc.

Titlul denumeşte spaţiul acţiunii şi are semnificaţii simbolice, „moara” „măcinând” nelinişti, vieţi şi destine. In acest cronotop deschis invaziei Răului, creşte patima banului şi conflictul interior, pe care-1 trăieşte Ghiţă, ca urmare a „pactului faustian” încheiat cu personajul demonic.Maculat prin încălcarea normei morale, acest spaţiu devine o „moară” a nenorocului, purificată prin focul final.