Testul utilitarist binivelar al lui RM Hare

Mergand pe urmele lui Mill, Hare ne atrage atentia ca, in mod uzual, adica in viata de zi cu zi, noi facem evaluari morale ale actiunilor sau deciziilor noastre nu calculand consecintele acestora sub aspectul satisfacerii preferintelor celor mai multi (ceea ce ne-ar impiedica sa mai actionam), ci mult mai comod, utilizand experienta noastra morala trecuta materializata in clasele de reguli morale sau "datorii" care ne ghideaza prin traditie comportamentul. Cu alte cuvinte, in viata de zi cu zi noi ne ghidam dupa codurile morale incetatenite, nu dupa principiul utilitatii. Si bine facem. Intr-un spital, de pilda, ne vom ghida in mod obisnuit dupa regulile codului etic.

Noi vom avea incredere in aceste reguli si nu le vom contesta pentru ca stim ca au fost adoptate la origini dupa criteriul maximizarii utilitatii si ca pana acum ne-au ajutat sa functionam bine ca organizatie. Un kantian va veni si va spune ca aceste reguli sunt absolute din alte motive si ca nu sunt intemeiate pe principiul utilitatii. Noi putem face insa abstractie de aceste certuri teoretice. Ceea ce ne intereseaza aici e ca la acest nivel cotidian al gandirii morale se poate face abstractie de justificarea filosofica a regulilor si deprinderilor noastre morale, cel mai intelept lucru fiind sa ne lasam in voia lor. Daca avem un caz nou de judecat, vedem imediat daca el respecta sau nu regulile codului etic al organizatiei sau, mai general, regulile "moralitatii comune".

Bunaoara, sa presupunem ca un medic a transmis date despre starea de sanatate a pacientului sau unei rude indepartate, fara acordul acestuia. A gresit sau nu medicul sub aspect moral? Decizia etica va fi luata de obicei verificand daca acest act incalca sau nu regula confidentialitatii care figureaza in codul deontologic al spitalului. Pare o operatiune simpla, dar nu intotdeauna asemenea decizii vor fi usoare deoarece cazurile noi pot fi foarte complicate din punctul de vedere al faptelor medicale pe care le contin; iar odata cu complicarea circumstantelor factuale, cazurile devin tot mai indepartate de formularea de baza, elementara, a regulii confidentialitatii asa cum apare ea in codul deontologic medical si deci sunt tot mai greu de incadrat.

Daca medicul a divulgat starea de sanatate a pacientului sotiei acestuia in conditiile cand starea psihica a acestuia era tulburata nu vom fi atat de siguri ca el nu trebuia sa o faca precum suntem in cazul rudei indepartate. Dar si in acest din urma caz, aflarea unor fapte noi ne poate schimba evaluarea: ruda indepartata ar putea fi singura fiinta care i-a ramas apropiata pacientului etc., etc. Maniera de a judeca asemenea situatii mi se pare foarte asemanatoare cu aceea a cazuistilor: incercam sa determinam prin judecati de analogie daca noul caz se incadreaza sau nu in patternul descris de o regula existenta. Aceasta capacitate de judecare prin analogie, acest discernamant moral, se formeaza prin exercitiu.

E remarcabil faptul ca Hare recunoaste rolul hotarator al intelepciunii practice (phronesis, cum ii spunea Aristotel) la nivelul intuitiv al gandirii morale. Noi asimilam prin exercitiu regulile morale de la nivelul intuitiv pana cand ne devin o a doua natura, adica se sedimenteaza in "constiinta" noastra morala; si apoi actionam sau evaluam moral cvasi-spontan pe baza discernamantului astfel format. Un om bun, subliniaza Hare, se ramarca prin "usurinta de a face ceea ce e corect fara sa ezite".