Tinerete floare rara - eseu

Nu! Nu aceasta e menirea noastră. În dependeţă de sentimente, emoţii, trăiri sufleteşti ne formăm cercul spiritual care domină existenţa. Depinde foarte mult ce parte a paharului privim sau din care unghi, astfel conturîndu-ne fiecare opinia proprie a celora ce suntem sau a vîrstei care ne corespunde.

Fiecare etapă a vieţii înseamnă ceva. Pentru mine, tinereţea, nu aş putea-o compara decît cu un fulg, care, căzînd din cer, observăm tot mai mult o strălucire şi o puritate ce o emană, dar care atunci cînd e mai mare nevoie de el, pentru a ne încînta, apropiindu-se de pămînt dispare. Pur şi simplu nu există. Însăşi viaţa este un mister, un ascuns tainic, ireal. Treptele pe care am păşit şi pe care urmează a le trece nu sunt, pur şi simplu hotare dintre păreri, ci pot fi considerate deosebiri dintre idei.

A păşi mai sus, către vîrsta adolescenţei nu înseamnă a înceta a mai fi copil, căci ori cum ar fi părerile noastre, încă suntem copleşiţi de jocuri. Ea înseamnă tot mai mult şi mai mult responsabilitate, părere şi opinie argumentată, o viziune aparte, un drum către maturitate. Aşa cum petalele de romaniţă, sunt un smulse de vînt, una cîte una, aşa se scurge fiecare eveniment trăit cu bucurie sau tristeţe, cu iluzii sau deziluzii, cu succese sau înfrîngeri.

Aflîndu-ne într-o aşa frumoasă perioadă, visăm către înalt. Ne închipuim cum am arăta peste 10, 15 ani, dar în acelaşi timp, crescînd, la sigur ştiu că ne vom aminti momentul deja scurs. Un moment trăit cu repezime şi care ne închide ochii pentru o clipă, dar care înseamnă mult, lipsindu-ne de o minunăţie şi tot mai des auzind acele orologiului. Nisipul din clepsidră e deja scurs şi oricum nu am întoarce-o ne arată imposibilul. Ne arată greşeala comisă de noi, dar care ne-a făcut a trăi mai mult cu picioarele pe pămînt.

Asemeni unui fluture în întuneric, ce tinde spre raza de soare pătrunsă printr-o gaură şi care ieşind, se zbenguie pe florile înmiresmate, la fel şi noi, suntem dornici de evenimente , senzaţii, răspunsuri şi descoperiri, dar nu privim în urmă pentru a vedea petalele scuturate, sau firicelul de iarbă care l-am călcat. Toate acestea fac parte din cîmpul nostru asociativ, dar care privindu-l la un mod direct nu ar avea nici o valoare. După el stau ascunse visele, treptele frumosului, arta de a fi om.

În principiu, cînd spunem „tinereţe” ni se deschide un vast orizont, o cale de stele plină de realizări, o vîrstă unde tindem spre ceea ce e mai bun. Această vîrstă pe lîngă avantajele ei este cuprinsă şi de dezavantaje. Sunt diverse, în mare parte fiind legate de o dorinţă oarbă, inocentă şi care practic nu duce nicăieri. Doar că ne încîntă, din simplul motiv că avem un suflet firav, călăuzit de stelele universului.