Toma Alimos - povestire

Toma Alimos este o opera literara populara si face parte din categoria baladelor haiducesti, prima sa varianta fiind notata in anul 1831, insa aparitia ei este legata de destramarea feudalismului si aparitia relatiilor capitaliste, de intensificarea asupririi maselor taranesti, perioada in care "haiducia a reprezentat una din principalele forme de rezistenta impotriva oprimarii sociale si a nedreptatii, prin pradarea celor bogati si ajutarea celor saraci" (Mihai Pop, Pavel Ruxandoiu).
Prima parte, care se deschide prin versul "Foicica fagului", contine expozitiunea si intriga. Expozitiunea prezinta cadrul natural si pe Toma Alimos, personajul principal al baladei, care se afla in mijlocul naturii, alaturi de murgul sau, ca un stapan al tuturor plaiurilor, din moment ce poate fi vazut "la poalele muntelui, / muntelui plesuvului, / in mijlocul / campului, / la putul / porumbului; / pe campia verde-ntinsa / si de cetine cuprinsa". Naratorul sugereaza, prin acest tablou din natura, aria de actiune impresionanta a haiducului, ca apoi sa prezinte direct un succint portret fizic si moral al acestuia, caracterizat prin insusiri deosebite, (impunator prin statura, intelept si viteaz): "Sade Toma Alimos / haiduc din Tara de Jos, / nalt la stat, / mare la sfat / si viteaz cum n-a mai stat".

Aflat singur in mijlocul naturii, doar in tovarasia calului, a armelor si a codrului, Toma traieste adanc sentimentul singuratatii si vrand s-o alunge, isi exprima, printr-un impresionant monolog, dorinta de a se inchina elementelor cadrului natural. In ciuda incertitudinii de care este cuprins la gandul ca murgul e "vita muta", ca armele sunt "fiare vechi / puse-n teci / de lemne seci", haiducul constata cu uimire si satisfactie ca inchinarea primeste un raspuns pe masura dorintei si omeniei sale: "codrul se cutremura / fruntea / de i-o racorea, / mana / de i-o saruta; / armele din teci iesea, / murguletu-i rancheza."

In aceasta parte in care motivul singuratatii se imbina cu cel al comuniunii omului cu natura, intreaga atmosfera este calma, optimista, iar tonul adoptat este nostalgic, duios, dar senin.In intriga facem cunostinta cu cel de-al doilea personaj, cu boierul Manea, "stapanul mosiilor / si domnul campiilor", prezentat tot printr-un scurt portret fizic si moral, in antiteza cu haiducul: slut, urat, grosolan si artagos. Toma constata cu uimire ("Ochii-si negrii arunca, / peste campuri ce-mi zarea?" sosirea boierului, care venea asemenea unei vijelii devastatoare, a unui duh rau: "venea, mare, ca vantul, / ca vantul si ca gandul, / cu parul lasat in vant".

Croit pe cearta, boierul ii aduce lui Toma invinuiri nefondate si ii cere murgul drept vama, dar, conciliant si calm, haiducul invoca pacea si-i ofera frateste vin din plosca: "Pan-atunci, mai fartate, / da-ti mania la o parte / si bea ici pe jumaatte / ca sa ne facem dreptate".Toma este imprudent, caci ciocoiul se preface sa-i accepta propunerea, dar il raneste si fuge miseleste: "Palos mic ca rasucea, / pantecele / i-atingea, / matele / i le varsa / si pe cal incalica / si fugea, nene, fugea / vitejia / cu fuga". Aceasta secventa introduce in balada motivul conflictului feudal care va evolua pana la pedepsirea boierului.