Trilogia Orbitor - construct metafizico - autobiografic

Romanul Orbitor reprezinta o sinteza a temelor si a obsesiilor literare ale scriitorului Mircea Cartarescu, iar ideea centrala a acestuia se refera la metafizica scrisului, M. Cartarescu facand o analogie intre creatia divina si creatia literara, scriitorul devenind demiurgul propriului teritoriu literar", proces marturisit poetic in simbolistica misterioasa a REM-ului: "Noi suntem REM-ul, [...] lumea noastra e o fictiune, [...] suntem eroi de hartie si [...] ne-am nascut in creierul si mintea si inima lui, pe care eu l-am vazut [...] caci visul nostru al tuturor este sa ne intalnim Creatorul, sa privim in ochi fiinta care ne-a dat viata".

"In sondarea obsesiei scrisului, ca mijloc de A©zidireA>> a spatiului, in care scriitorul devine un Demiurg, intervin himerele, halucinatiile, eforturile extraordinare..." In alta ordine de idei, practica scrisului este unicul mod de salvare din mrejele disperarii paroxistice, ale vidului interior, ale solitudinii. Iata un posibil punct de plecare - didactic? - in abordarea problematicii trilogiei "Orbitor".

De la debut si pana la Aripa stanga a trilogiei Orbitor, Mircea Cartarescu a rescris - dilatand-o in suprafata si impingand-o spre zone psihice din ce in ce mai profunde - o unica tema: "tema regasirii unitatii primordiale nu numai a fiintei, ci a universului in totalitatea lui, a anularii diferentelor si a opozitiilor" (dintre vizibil si invizibil, dintre trecut, prezent si viitor, dintre masculin si feminin, dintre exterior si interior, dintre constient si sub- si inconstient, dintre istorie si mit, dintre perceptie si fantasma; la fel, in planul conventiilor literare), a refacerii drumului invers al creatiei, pana la regasirea luminii dintai, increate, a "orbitoarei lumini".

Asadar, scriitorul depaseste metafizica intemeiata rational, tinzand spre mistica, cautand integrarea in Logos, prin intermediul cuvintelor, asemenea lui Eminescu sau Camil Petrescu. In conditiile acestui pariu literar facut de Cartarescu, textul solicita prezenta unui cititor familiarizat cu procedeele deconstructivismului, cu semnificatia antropologica a simbolurilor, cu viziunile marilor literaturi onirice.

Referindu-se la romanul Orbitor si, in special, la viziunea autorului referitoare la scrierea lui, Nicolae Manolescu distinge o viziune expansionista centrifugala, existenta inca din versurile cuprinse in volumul Totul, dar si una centripeta, potrivit careia: "in mijlocul cosmosului, ca o mis-en-abime, se afla Cartea "ilizibila" pe care autorul o scrie cu corpul lui si spre care tinde intregul Univers, avandu-l ca Protagonist pe Autor, cu viata lui si a familiei lui, cu ascendentii din secolele trecute, asemenea unui ramuros arbore genealogic, cu prietenii, cunostintele, iubitele si fantasmele lui." Criticului ii scapa o reflectie personala, izvorata din cel mai sincer entuziasm, ce surprinde prin aparenta paradoxala: "Orbitor este rezultatul superb al unui proiect paranoic, unic in intreaga noastra literatura."

In definitiv, tema scrisului, ca "modalitate de exorcizare a fantasmelor fiintei", se regaseste constant la Mircea Cartarescu si merge mana-n mana cu faptul ca figura centrala a operei prozaice este Creatorul, intr-o multitudine de ipostaze: de la Dumnezeul crestin, creator absolut, la Copilul/ Adolescentul a carui imaginatie are puterea de a da nastere unor lumi fantastice, apoi la Indragostitul, care, prin forta iubirii, modifica structura fiintelor cu care intra in contact, a lumii terestre si a spatiilor cosmice, pana la Autor - atat de "fragila fiinta de hartie, varianta A©legitimaA>> a Divinitatii si dublul sau textual":

"Ne priveam ochi in ochi, Dumnezeu si cu mine, de-o parte si de cealalta a boltii-nstelate, ca de o parte si de alta a unei oglinzi. Ne adanceam unu-n ochii celuilalt, treceam unu-n substanta celuilalt, impietriti unul de maretie, celalalt de nimicnicie, pana cand ne-am oprit amandoi in pura, vida, racoroasa fascinatie."