Tudor Arghezi - Biografie

Biografie
Primii ani
A debutat in anul 1896, publicand versuri in revista Liga Ortodoxa, condusa de Alexandru Macedonski cu pseudonimul Ion Theo. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tanarul poet:
"Acest tanar, la o varsta cand eu gangaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pana astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei."[1]

A inceput sa fie un admirator al simbolismului si a altor curente apartinatoare (cum ar fi Secesiunea vieneza) polemizand in articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urma privind Literatura modernista.[2]La 19 ani a intrat la manastirea Cernica unde a stat patru ani, pana in anul 1904. In 1904, a publicat impreuna cu Vasile Demetrius o revista proprie, Linia Dreapta, care a incetat sa mai apara dupa doar cinci numere.[3] Arghezi, Gala Galaction, si Demetrius au fost legati printr-o stransa prietenie, din marturisirea fiicei lui Demetrius, artista si nuvelista Lucia Demetrius.

In romanele sale poetul a marturisit ca nu era foarte atras de cariera de calugar, caci autorul ciclului Psalmilor era un eretic si nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii sai fiind un inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahala.
In 1905 a inceput un sir de calatorii in strainatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanta Zissu a dat nastere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi.

Mama copilului, profesoara, a fost nevoita sa-si ascunda maternitatea si sa-si lase fiul la Paris, in grija unei doici. Ingrijorat, Arghezi s-a hotarat sa plece la Paris unde a stat putin timp, apoi s-a mutat la Fribourg unde a scris poezii si a participat la cursurile universitatii din localitate, dar nu a fost multumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universitatii si, ca sa-si castige existenta, a lucrat intr-un atelier al unui bijutier.[5]

In acel timp, datorita criticismului sau referitor la represiunea miscarii taranesti, a fost tinut sub supraveghere de autoritatile elvetiene.In 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910
Tudor Argezi, creion de Henri Mavrodin
S-a reintors in Romania in 1910, si a publicat lucrari in Viata Romaneasca, Teatru, Rampa, si in revistele lui N. D. Cocea Facla si Viata Sociala, dar si in revista Cronica in colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat intr-o perioada in care a avut o activitate literara prolifica, scriind versuri, pamflete politice si articole polemice cu care si-a castigat notorietatea in cercurile teatrale, politice si literare ale vremii.[6] Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicand unul din primele poeme ale poetului, Ruga de seara.

In aceasta perioada, Arghezi a devenit un critic de arta valoros si a luat apararea pictorului Stefan Luchian care suferea de scleroza multipla si era acuzat de frauda (din cauza suspiciunii ca nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrarile altora sa fie semnate cu numele sau)[8]

Era prezent cu regularitate la Kubler Cafe din Bucuresti unde s-a format un cerc de artisti si intelectuali boemi care ii includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul si Corneliu Moldovanu, dar si pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, si pe colectionarul de arta Krikor Zambaccian.[9]

Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi vazut mai rar la celalalt loc de intalnire, Casa Capsa.[10] In acea perioada era si un asociat al omului politic si colectionarului de arta Alexandru Bogdan-Pitesti, si lua parte in mod regulat, impreuna cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu si alti artisti plastici, la cercul creat de Maniu de la Stirbei-Voda, langa Parcul Cismigiu.[11] A scris si un poem dedicat lui Bogdan-Pitesti.[12]