Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorgidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioza sentimentala, vazand in iubire un sentiment unic, irepetabil: Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile amandoi si vrem sa pierim la fel amandoi.

Spirit lucid, inflexibil, personajul traieste profund drama incertitudinii (nesiguranta) (il chinuie mai mult ca nu stie adevarul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asista la tranformarea femeii iubite: dintr-o tanara sensibila, atragatoare, intr-o femeie avida de ban, de lux si de distractii: Vedeam cum femeia mea se instraina de zii si zii in toate preocuparile si admiratiile ei, de mine.

Suflet hipersensibil, Gheorgidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland dramatic intre speranta, tandrete, dispret, chiar ura. Incearca sa se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu banuierile si reprosurile lui. Incearca si razbunari penibile ca de exemplu: o inlocuieste pe Ela cu alta femeie. In sfarsit crede intr-o ultima iluzie: chemat de Ela el traieste frenezia viitoarei intalniri la care descopera profund dezamagit ca sotia l-a chemat pentru a-si asigura viitorul printr-o donatie.

Dupa discutiile cu colonelul la intoarcerea la front, Gheorgidiu traieste deziluzia toatala. Experienta dramatica a frontului, ii aduce adevarata vindecare sufleteasca. Suferinta personajului provine din faptul ca el este un inadaptat pe plan social si sentimental, din faptul ca se raporteaza mereu la o ierarhie spirituala si nu una sociala, bazata pe avere si bani, ca ceilati din jurul sau.

Alaturi de drama intima, Gheorgidiu mai sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigentele personajului sunt absolute, pentru ca in fond viata este alcatuita dintr-o suma de mici compromisuri, care ii fac acceptabila. In fond personajul trece prin doua procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare si unul de demistificare.

Din roman aflam numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se ofera aceasta posibilitate. Si in acest roman exista tehnica perspectivista, desii in mai mica masura decat in Patul lui Procust. Astfel toate framantarile lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinatiei sale recunoscute spre exagerare. In ai doilea rand personajul este contradictoriu: pe de o parte ii cere femeii iubite inteligenta, pe de alta parte il deranjeaza orice manifestare de independenta sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul barbatului.

Ignoranta fermecatoare a femeii place barbatului: Asa o doream razbratind fermecator, lacoma pachetele de la bacamie. Barbatul isi etaleaza superioritatea in lectia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist si acapator. Cand Ela intervine intr-o discutie de familie Gheoghidiu observa: ...cu un fel fe maturitate care ma jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux:

As fi vrut-o mereu femenina, deasupra discutiilor aceea vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina atat de energic, interesata. Ela din aceasta perspectiva ar trebuii sa dovedeasca supunere, dociditate continuand sa fie un spectacol minunat. Feminitatea ar insemna in aceasta varianta o poarta amorfa in mainile barbatului. Din momentul in care se declanseaza criza sufleteasca, paginea se incarca de note negative privind transformarea fizica a femeii si lipsita de intelectualitate.