Umanismul

Trimis la data: 2005-05-14
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 4
Nota: 7.83 / 10
Downloads: 17
Autor: Virginia radu
Dimensiune: 12kb
Voturi: 286
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
Pentru prima oară termenul a fost folosit (ca humanismus) de învăţaţii germani din sec. XIX pentru a desemna accentul renascentist pus pe studiile clasice în educaţie. Aceste studii au fost urmate şi susţinute de educatori cunoscuţi în sec. XV sub numele de umanisti, adică de profesori şi studenţi de literatură clasică. Cuvântul umanisti derivă de la studia humanitas ( ≈ paideia), un curs de studii clasice, care, la începutul sec. XV, cuprindea gramatica, poetica, retorica, istoria şi filozofia morală.
Pentru prima oară termenul a fost folosit (ca humanismus) de învăţaţii germani din sec. XIX pentru a desemna accentul renascentist pus pe studiile clasice în educaţie. Aceste studii au fost urmate şi susţinute de educatori cunoscuţi în sec. XV sub numele de umanisti, adică de profesori şi studenţi de literatură clasică. Cuvântul umanisti derivă de la studia humanitas ( ≈ paideia), un curs de studii clasice, care, la începutul sec. XV, cuprindea gramatica, poetica, retorica, istoria şi filozofia morală

Humanitas a însemnat dezvoltarea virtuţilor umane, în toate formele lor, în cea mai mare măsură. Termenul implica nu numai calităţile asociate astăzi cuvântului modern de “umanitate” – înţelegere, bunăvoinţă, compasiune, milă – dar şi alte însuşiri, mai puternice, precum curaj, judecată, prudenţă, elocvenţă, şi chiar şi iubirea de onoare.

Cel care deţinea humanitas nu putea fi doar un filozof sau un om de litere retras sau sedentar, ci trebuia să participe la viaţa activă. Aşa cum acţinea fără esenţă era considerată inutilă sau grosolană, aşa şi o minte pătrunzătoare fără acţiune era respinsă ca fiind sterpă şi imperfectă; cele două însuşiri trebuiau să fie complementare.

Umanismul susţinea reformarea multilaterală a culturii, transformarea a ceea ce umanisţii considerau a fi societatea ignorantă şi pasivă a anilor “întunecaţi” într-o nouă ordine, care să reflecte şi să încurajeze marile posibilităţi umane. Aceasta includea nu numai educaţia tinerilor, dar şi iniţierea adulţilor în poezia filozofică şi în retorica strategică, nu numai critica realistă a societăţii, dar şi ipoteze utopice, nu numai reconsiderarea istoriei, dar şi modelarea viitorului.

Izvorul umanismului a fost literatura clasică, în special cea greacă şi cea romană, disponibile datorită unui aflux de manuscrise redescoperite sau nou-traduse. Pentru umaniştii renascentişti, nu era nimic învechit în operele lui Platon, ale lui Cicero (considerat a fi modelul în ceea ce privea discursul rafinat şi cuprinzător) sau ale lui Livy; regăsirea clasicilor era asemenea cu regăsirea realităţii . Istoria şi filozofia clasică erau văzute ca modele ale unei metode mai bune de înţelegere a realităţii, iar retorica - ca pe mijlocul prin care toate virtuţile pot fi exprimate sau împlinite.

Clasicismul
Primii umanişti s-au întors către clasici mai puţin cu nostalgie sau evlavie, şi mai mult cu un sentiment adânc de familiaritate, cu impresia de a veni în contact cu expresia unei realităţi umane intrinseci şi permanente. Petrarca, fondatorul recunoscut a mişcării umaniste, a “dramatizat” sentimentul său de intimitate cu clasicii scriind scrisori lui Cicero sau lui Livy.

Coluccio Salutati, cancelarul Florenţei, a remarcat cu plăcere că deţinerea unor copii ale scrisorilor lui Cicero făcea posibil ca el să vorbească cu Ccero. Niccolň Machiavelli va imortaliza mai târziu acest tip de experienţe într-o scrisoare ce descria obiceiurile sale de lectură în termeni ritualici:

“Seara mă întorc acasă şi mă apuc de studiu; la intrare îmi scot hainele de toată ziua, murdare şi prăfuite, şi îmi pun haine alese; astfel arânjat, intru la lecţiile antice ale oamenilor antici. Primit admirabil de către ei, iau parte la această “hrană” [spirituală] ca şi cum ar fi a mea, ca şi cum m-aş fi născut pentru ea. Astfel, fără a fi intimidat, vorbesc cu ei şi îi întreb de motivele acţiunilor lor; iar ei, cu bunăvoinţa lor, îmi răspund.”

Deţinerea unui text şi înţelegera lui nu erau suficiente; abilitatea analitică şi atitudinea cercetătoare erau necesare înainte ca un cititor să intre cu adevărat în adunările celor importanţi. Antichitatea era bogată în exemple, actuale sau poetice, de acţiune epică, elociinţă victorioasă şi înţelegere aplicată. Atent studiată şi bine folosită, retorica aparţinând clasicilor îi putea face pe politicieni străluciţi, în timp ce poezia clasică putea ilumina adâncul sufletului. Într-o manieră ce poate părea paradoxală minţilor moderne, umaniştii asociau clasicismul cu viitorul.

Realismul în gândire
Umaniştii împărtăşeau in simţ realistic care respingea ipotezele tradiţionale şi care ţintea spre analizarea obiectivă a perceperii realităţii; experienţa directă a devenit mai importanţă decât înţelepciunea tradiţională. Mai mult, o formă esenţială de înţelepciune era considerată a fi cea din “pieţe, teatre sau din casele oamenilor”. Francesco Guicciardini (om politic, diplomat şi istoric) susţinea:

“Pentru mine nu cunosc o mai mare plăcere decât să ascult un om bătrân cu o judecată ieşită din comun vorbind despre chestiuni publice sau politice despre care nu a învăţatt în cărţi ale filozofilor, ci din experienţă şi din fapte; pentru că ultimele două sunt singurele metode reale de a învăţa.”
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.