Viata lui I.L.Caragiale

Trimis la data: 2005-02-05
Materia: Romana
Nivel: Liceu
Pagini: 9
Nota: 7.25 / 10
Downloads: 13
Autor: Onutza Stan
Dimensiune: 15kb
Voturi: 64
Tipul fisierelor: doc
Acorda si tu o nota acestui referat:
N. 30 ianuarie 1852, Haimanalele-Ploieşti. Fiu al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei (n. Karaboa). Interesul pentru teatru era în tradiţia familiară: tatăl, înainte de a fi administrator de moşie, avocat, magistrat-fusese actor; doi unchi, Costache Caragiale (1815-1877) şi Iorgu (1826-1894), sunt actori dramatici, conducători de trupe teatrale.
Caragiale urmează şcoala primară (1860-1864), şi gimnaziul (1864-1867) la Ploieşti. Frecventează cursurile de declamaţie şi mimică ale unchiului său Costache, la Conservatorul din Bucureşti (1868-1870). Ocupă posturi mărunte: copist la tribunalul Prahova, apoi sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti (1870-1872). Debutează în revista satirică Ghimpele (1873).

Redactor, corector, girant responsabil, conducător la diverse publicaţii: Alegătorul liber, Unirea democratică, Claponul, Naţiunea română (1877-1878). Intră în redacţia ziarului Timpul (1878-1882) alături de Eminescu şi Slavici, prin intermediul cărora se apropie şi de Junimea, unde citeşte comedia “ O noapte furtunoasă “ (1879), apoi “Conu Leonida faţă cu reacţiunea “ (1879), ambele reprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Părăsind redacţia Timpului, este numit de V.A Urechilă revizor şcolar, funcţionând, pe rănd, în judeţele Neamţ, Suceava, Argeş, Vâlcea. După două opere minore (farsa “Soacra mea Fifina” şi opera bufă “Hatmanul Baltag”, ultima în colaborare cu Iacob Negruzzi), se impune prin „O scrisoare pierdută” (premiara pe scena Naţionalului bucureştean, la 13 noiembrie 1884). Un an mai târziu i se reprezintă “ D-ale carnavalului ”. Director al Teatrului Naţional (1888-1889).

Dintr-o relaţie extraconjugală cu Maria Constantinescu, Caragiale mai are un fiu, pe Mateiu I. Caragiale, legitimat, de a cărui educaţie s-a ocupat îndeaproape. Puternic afirmat prin comediile sale, cu toată contestarea oficialităţii (impus însă de autoritatea critică a lui T. Maionescu şi Gherea deopotrivă), Caragiale se orientează, după 1889, spre proza psihologică, de analiză (“O flăclie de Paşte ”) şi spre dramă ( “ Năpasta”,1890 ).
Home | Termeni si conditii | Politica de confidentialitate | Cookies | Help (F.A.Q.) | Contact | Publicitate
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.