Vladimir Ilici Lenin

Vladimir Ilici Lenin, important om politic rus, s-a născut pe data de 22 aprilie 1870 la Simbirsk, pe cursul mijlociu al Volgăi. A luat contact cu mişcarea revoluţionară în timpul studenţiei, la Kazan.
În 1893 s-a mutat la Sankt Petersburg, unde, în anul 1895 a participat la crearea “Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare”. Din această cauză, în acelaşi an a fost arestat şi închis, apoi, în 1897 a fost deportat în Siberia până în 1900, când a emigrat în Elveţia, unde a întemeiat ziarul “Iskra”.
La Congresul al II-lea al P.M.S.D.R. (1903) a pus bazele partidului comunist al bolşevicilor. După înfrângerea revoluţiei (1905-1907), emigrează din nou în străinatate, până în aprilie 1917, când revine la Petrograd şi se pronunţă în favoarea instaurării imediate a republicii sovietelor, ca formă de stat a dictaturii proletariatului.
În perioada 1917-1924 este preşedintele guvernului sovietic (Consiliul Comisarilor Poporului), de numele său fiind legate primele decrete ale Puterii sovietice (“Decretul asupra păcii”, “Decretul asupra pământului”). Lenin a recurs la aplicarea, pe scară largă, a violenţei şi cruntei represiuni împotriva forţelor politice de opoziţie, a clerului şi intelectualilor; tot el este cel care a iniţiat crearea Internaţionalei a III-a Comuniste în1919.
Adept al ideilor lui Marx şi Engels, Lenin a militat pentru crearea “partidului de tip nou”, în jurul unui nucleu al “revoluţionarilor de profesie”, considerându-l cel mai important mijloc al luptei revoluţionare.
După instaurarea puterii sovietice din octombrie şi Războiul civil, în Rusia s-a declanşat o puternică criză economică şi politică, relevată de răscoala marinarilor din Kronstadt, susţinători, până atunci, ai puterii sovietice, ceea ce l-a determinat pe Lenin să renunţe la “comunismul de război”, hotărând înlocuirea acestuia cu N.E.P.-ul.
În octombrie 1922, Lenin s-a îmbolnăvit grav (hemiplegie), iar din luna decembrie nu a mai luat parte la activitatea politică. A murit pe 21 ianuarie 1924, dezamăgit de eşecul “revoluţiei comuniste” în Europa şi de poziţia proeminentă dobândită de Stalin, la a cărui ascensiune contribuise hotărâtor.


Bibliografie: Marcel D. Popa “Dicţionar enciclopedic”,vol IV
editura Enciclopedica, Bucureşti,2001.
Enciclopedia ’Encarta’ 2000.