Woodrow Wilson

Wilson s-a gandit putin la politica externa, neavand o practica a relatiilor internationale si abordand-o o politica diplomatica doar atunci cand este in stransa legatura cu o politica interna. Primul sau discurs in calitate de presedinte este dedicat exclusiv politicii interne.Wilson lupta impotriva Secretarului de Stat, William J. Bryan care dorea sa instaureze un "spoils system", adica numirea prietenilor si sustinatorilor in aparatul diplomatic, Wilson doreste sa triumfe criteriul competentei in numirea diplomatilor.

Cand Wilson incepe sa se ocupe si de politica internationala, procedeaza asa pentru ca o considera a politicii interne.
Politica externa americana incepe sa cunoasca in sfarsit o adevarata revolutie: intrarea in epoca imperialismului la douazeci de ani dupa marile puteri europene. Statele Unite au atins deplinatatea limitelor lor continentale: frontierea, linia maxima de inaintare a colonizarii amiercane catre vest, a disparut.

De la conflictul cu Marea Britanie si Germania cu privire la protectoratul asupra arhipelagului Samona, din 1886, pana la anexarea insulelor Hawaii in 1898 si razboiul impotriva Spanieie (SUA anexeaza Filipinele, Guamul si Porto Rico), de la interventia din 1901 in Cuba pana la secesiunea din istmul Panama - separat la timp de Columbia in 1903 si instaurarea unui soi de protectorat in Santo Domingo in 1905, totul are darul sa confirme nasterea unui imperiu american.
Wilson adopta ideile amiralului Mahan privitoare la puterea maritima, pe ale lui Albert Beverdige asupra protectiei sub pavilion si intra in razboi impotriva Spaniei convins ca SUA trebuie sa pastreze Filipinele ca sa le invete principiile democratiei.