Apararea drepturilor de autor referat
Apararea drepturilor de autor
Apararea drepturilor de autor
Printre garanţiile sociale şi juridice,un loc deosebit în apărarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe ocupă apărarea efectuată prin intermediu instanţelor de judecată.Orce persoană are drept de acces la instanţele de judecată şi dreptul de a obţine o apărare juridică calificată a drepturilor sale.
Apararea drepturilor de autor
Durata protectiei drepturilor de autor
Copierea şi distribuirea neautorizată reprezintă o încălcare a legii şi moralei, fie că priveşte un bun material sau o creaţie intelectuală. Transferul sau trimiterea folosinţei drepturilor de autor şi a altor drepturi similare este considerată, potrivit Codului Fiscal, prestare de servicii, operaţiune pentru care se aplică taxa pe valoare adaugata (TVA) în cota standard de 19 la sută, informează un comunicat al Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ remis duminică Rompres.
Durata protectiei drepturilor de autor
O problema juridica deosebita este data de durata protectiei legale a programelor de autor, atît a celor distribuite cu licenta, cât si a celor ce intra în categoriile freeware, freesoftware, shareware si public domain, precum si de durata drepturilor de autor. Protectia legala este asigurata în functie de situatia în care se încadreaza programul. Conditia esentiala ce ar trebui îndeplinita pentru ca protectia legala sa functioneze ...
Avocatul poporului European
Avocatul poporului European
Iniţial instituţia ombudsmanului s-a format în Suedia în anul 1809. Anterior însă, în această ţară exista practica ca Parlamentul (Riksdag) să numească un împuternicit al său, investit cu prerogativa de a cerceta şi soluţiona plângerile persoanelor vătămate în drepturile lor prin abuzuri ale administraţiei regale.
Ombudsmanul avea sarcina de a promova aplicarea uniformă a legilor, şi de a semnala inadvertenţele legislative. Avea posibilitatea de a îşi îndeplini atribuţiile prin efectuarea de inspecţii şi prin primirea de plângeri.
Drepturile conexe
drepturile producătorului de fonograme vor fi protejate dacă producătorul de fonograme este cetăţean al RM sau persoana juridică are sediul permanent pe teritoriul RM.Altă cerinţă înaintată faţă de fonogramă pentru a fi protejată este publicată ei pentru prima dată în RM sau publicarea ei în RM întermen de 30 de zile din momentul apariţiei ei în alt stat.
Apararea drepturilor omului in justitie
Apararea drepturilor omului in justitie
Se ştie că drepturile omului se află la baza constituţionalismului, iar principalul scop al unei constituţii constă în garantarea libertăţii şi securităţii fiinţei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum şi a consacrării lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului.
Apararea drepturilor omului in justitie
Notiunea de drepturi fundamentale
"Notiunea de drepturi fundamentale"
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.
"Notiunea de drepturi fundamentale"
Scurt istoric al aparitiei prezumtiei nevinovatiei
În acest sens la 10 mai 1925 Congresul Sovetelor din întreaga Ucraina a întărit Constituţia RSSM. Constituţia cuprindea 48 puncte expuse în 7 capitole. Constituţia din 1925 nu se referea la drepturi şi libertăţi ceea ce nu este compatibil cu denumirea de Constituţie modernă.
Protectia drepturilor omului
Protectia drepturilor omului
Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.
Conceptele de „drepturi ale omului” şi „drepturi ale cetăţeanului” solicită o analiză atentă în interferenţa, dar şi în individualizarea lor, deoarece, ele se condiţionează dar nu se suprapun în mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor, specifice ...
Respectarea drepturilor minoritatilor
Respectarea drepturilor minoritatilor.In 2005, rata de ocupare a femeilor intre 15-64 de ani a fost de 51,5% si a barbatilor (cuprinsi intre aceleasi varste) de 63,9%. In ceea ce priveste diferentele salariale, domeniile in care indicele diferentei de salarizare este deosebit de mare se inregistra in industrie (30%), comert (23%), invatamant (15%) si sanatate (12%). Ponderea femeilor care realizeaza salarii mai mari decat salariul mediu pe economie este de 33,1% si a barbatilor este de 38,9%.
Drepturile de autor
Protectia programelor de calculator
În exprimarea Articolului 72 din lege, "protecţia programelor de calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicaţii şi sistemele de operare exprimate în orice fel de limbaj, (...), materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele." Mai mult chiar, legea română protejează programele de calculator "independent de valoarea şi destinaţia lor" concretă. Protecţia acordată de lege nu se opreşte numai la obiectul dreptului de autor. Este protejat deopotrivă şi titularul acestui drept, autorul programului de calculator respectiv. Potrivit legii (Art. 12 din Legea dreptului de autor), autorul programului are dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii.
Acest drept general dă naştere, în temeiul Art. 13 şi 73 din lege, la alte drepturi distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza:
reproducerea integrală sau ...
Dreptul de autor
Drepturile patrimoniale prevazute la art. 13 si 21 dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie.
Drepturile copilului
"Drepturile copilului"
Dreptul la viaţă; Dreptul de a avea o identitate(un nume, o familie şi de a trăi într-o anumită ţară); Dreptul de a-şi exprima opinia şi de a fi ascultat; Dreptul de a gândi independent; Dreptul de a-şi practica propria religie
"Drepturile copilului"
Drepturile copiilor
De la primii pasi in parc am fost lovita de imaginea unui copil murdar,care dormea profound pe o haina aruncata in iarba inca verde.Nu se mai spalase cine stie de cand.Caldura soarelui ii tinea loc de plapuma.,,Un accident sau ce intamplare!”mi-am zis in gand.Dupa cativa pasi am zarit inca unul si apoi inca unul,inca unul…Toata bucuria s-a scurs din trupul meu si am simtit ca ma ia frigul.
Drepturile omului si declaratia universala a drepturilor omului
Dar inca o data practica clinica arata ca sunt unii oameni grav mutilati in urma unor accidente sau boli incurabile, care nu vor sa traiasca cu mijloace tehnice speciale, implanturi, care au pierdut bucuria de a trai si care se simt handicapati fata de semenii lor.
Drepturile omului
Declaraţia de independenţă a coloniilor engleze din America, adoptată la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclamă principiul egalităţii între indivizi, dreptul la viaţă ţi libertate ca drepturi inalienabile şi instituirea guvernelor cu consimţământul celor guvernaţi. Punerea în aplicare a drepturilor astfel proclamate, atât în S.U.A., cât şi în Franţa s-a realizat prin constituţii scrise.
Anatomia si fiziologia aparatului genital feminin
OVULUL (gametul feminin) este o celulă sferică, cea mai mare din organism, cu diametrul de 0,2 mm, având în citoplasmă rezerve nutritive care hrănesc embrionul în primele stadii de dezvoltare.
TROMPA UTERINĂ este un conduct pereche ce se întinde între ovar şi uter, lung de 10-12 cm. Capătul său, în contact cu ovarul are o formă de pâlnie cu marginile franjurate şi serveşte pentru captarea ovulului ce a fost expulzat din foliculul matur.
Medie note: 8.18 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!