Drepturi morale de autor
Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr. 8/1996
Referat despre Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr. 8/1996
2. Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr. 8/1996
Deşi, de-a lungul vremii, drepturile morale au făcut obiectul a numeroase dispute ştiinţifice, în România, odată cu adoptarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a încetat orice controversă întrucât legiuitorul român a recunoscut preeminenţa drepturilor morale, în prezent legislaţia în vigoare din ţara noastră fiind foarte generoasă şi recunoscând o gamă largă de drepturi morale şi anume (art.10):
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publică (dreptul de divulgare a operei);
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei (dreptul la paternitate);
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publică (dreptul la nume);
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei ...
Dreptul civil
În privinţa persoanelor juridice urmează a se avea în vedere că drepturile şi obligaţiile lor se exercită prin intermediul organelor persoanei juridice, ale căror acte şi fapte juridice sînt actele şi faptele personei (jurdidice) însăşi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atît timp cît nu au fost constituite încă aceste organe, persoana juridică poate exista, avînd deci capacitate de folosinţă, însă ea nu va avea deocamdată capacitatea de exerciţiu.
Izvoarele dreptului
Lect.Univ Dr Baran Nicolae ,Teoria Generala a Dreptului
Adam Popescu , Teoria Generala a Dreptului , Ed.Fundatia Romania De Maine , Buc , 2001
Dorin Clocotici ,Teoria Generala a Dreptului , Ed.Europolis , Ct , 2002
Drept Roman
CAVALERII. DIN ACEASTA CATEGORIE SOCIALA FACEAU PARTE CEI IMBOGATIT DIN URMA COMERTULUI, CEI CARE EXECUTAU LUCRARI PUBLICE SAU FURNITURI PENTRU ARMATA SAU CEI CARE ARENDAU STRANGEREA IMPOZITELOR STATULUI. CAVALERII ERAU INTERESATI DE CREAREA UNUI STAT AUTORITAR SI CENTRALIZAT, IN MASURA SA ASIGURE O CONDUCERE UNITARA, PRECUM SI ORDINEA ATAT DE NECESARA DESFASURARII COMERTULUI.
Drepturile omului
Perioada de după cel de- al doilea război mondial este marcată, printre altele, de apariţia şi dezvoltarea reglementărilor privitoare la promovarea şi garantarea internaţională a dreptului omului, a libertăţilor sale fundamentale.
Respectul pentru drepturile omului este o componentă esenţială şi, totodată, condiţia sine qua non a unei dezvoltări trainice. De aceea problematica drepturilor omului se află în ultimn ani din ce în ce mai mult în atenţia opiniei publice mondiale. Dar ea reprezintă şi principala preocupare a întregului sistem al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Fiind obiectivul esenţial enunţat în Carta O.N.U., semnată la San Franciscc la 26 iunie 1945, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală la 10 decembrie 1948 şi în numeroase rezoluţii ...
Apararea drepturilor de autor
În primul rînd,titularul dreptului de autor şi drepturilor conexe este în drept să perceapă tot venitul realizat în urma violării dreptului de aurot şi drepturilor conexe.Acesta poate fi exprimat în sume băneşti.
Durata protectiei drepturilor de autor
Durata protectiei drepturilor de autor
Drepturile de autor garantează recunoaşterea şi protejarea proprietăţii intelectuale în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. Intenţionat sau nu, oamenii încalcă deseori aceste drepturi prin reproduceri, distribuiri, traduceri sau orice alte utilizări neautorizate.
Durata protectiei drepturilor de autor
Notiunea de drepturi fundamentale
Totodată astăzi, sub forma de drepturi ale omului, drepturile fundamentale ale cetăţenilor, spre deosebire de alte drepturi, îşi găsesc ocrotire şi în o serie de documente internaţionale, cum ar fi Declaraţia universală a drepturilor omului şi cele două Pacte din 1966 adoptate de Adunarea Generală a O.N.U.
Ţinând cont de cele precizate mai sus, prin noţiunea de drepturi fundamentale cetăţeneşti se desemnează acele drepturi ale cetăţenilor care, fiind esenţiale pentru existenta fizică, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora, precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului, sunt garantate de însăşi Constituţia.
Conform unei alte definiţii, foarte asemănătoare ,drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru viata, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin ...
Drepturile omului
Drepturile omului
Sfasiat permanent intre nevoia de ordine si nevoia de specificitate, intre sistemele de reprezentare bazate pe diferenta si obligatia de a norma aceste siteme astfel incat ele sa reduca entropia, omul este, de cand lumea predispus in egala masura sa-si admita determinarile dar si sa incerce sa le depaseasca.E si pricina pentru care conceptul de libertate este, poate, unul dintre cele mai ambigue si mai greu de apropiat dintre toate conceptele de sprijin ale existentei noastre.
Protectia drepturilor omului
Protectia drepturilor omului
Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.
Conceptele de „drepturi ale omului” şi „drepturi ale cetăţeanului” solicită o analiză atentă în interferenţa, dar şi în individualizarea lor, deoarece, ele se condiţionează dar nu se suprapun în mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor, specifice ...
Avocatul Poporului - aparator al drepturilor si libertatilor cetatenesti
Deschiderea unui dialog cu societatea civila, luarea sa in considerare, cu ocazia consultarii regulate, de catre Comisie5, dar si posibilitatea care este acordata cetatenilor de a-si face cunoscute opiniile, permite crearea vectorilor formali in comunicarea intre opinia publica si institutiile europene.
Drepturile de autor
Licenta
Consimţământul pe care titularul dreptului de autor îl dă unei persoane pentru a putea reproduce, folosi, difuza sau importa copii ale unui program de calculator, se concretizează în practică în licenţe. Ele sunt documentele care probează că reproducerea, folosirea, difuzarea etc. a unui program de calculator de către o anumită persoană s-a realizat cu consimţământul autorului. Pentru a dovedi că persoana în cauză este cea care a obţinut licenţele respective, ea trebuie să probeze acest lucru cu facturi de cumpărare sau cu alte documente de provenienţă.
Lipsa licenţelor echivalează cu lipsa autorizării din partea autorului. Importanţa acestor licenţe este evidentă, întrucât desfăşurarea activităţilor menţionate fără aceste licenţe, reprezintă infracţiuni.
Dreptul de autor
"Dreptul de autor"
(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata . Recunoasterea drepturilor prevazute in prezenta lege nu prejudiciaza si nu exclude protectia acordata prin alte dispozitii legale.
"Dreptul de autor"
Subiectul dreptului de autor
Morala si religia
Etica este stiinta despre morala adica morala este obiectul de studiu al eticii si etica se manifesta ca teorie ca ratiune abstracta care formuleaza principiile fundamentale, notiunile si categoriile moralei. Morala este o realitate empirica in care este impletita toata activitatea omului si omul este om in masura in care el dispune de constiinta morala, deci dupa cum omul are caracter istoric adica apare si se formeaza pe parcursul istoriei la fel este si morala ceea ce inseamna ca ea n-a existat tottimpul si n-a fost totimpul una si aceeasi. Ea se dezvolta de la epoca la epoca.
Educatia pentru drepturile omului si ale copilului
Milioane de copii din Europa mureau de frig, de foame sau seceraţi de boli. Atunci Organizaţia Naţiunilor Unite a creat UNICEF (United Nations International Children`s Emergency Fund). Acesta are drept scop principal ajutorarea şi protejarea vieţii copiilor, asigurarea dezvoltării lor depline. Pentru a-i ajuta pe copiii aflaţi în suferinţă UNICEF a trimis hrană, apă, îmbrăcăminte, reuşind în doar 3 ani să salveze 10 000 000 de copii.
Drepturile omului si declaratia universala a drepturilor omului
Dar inca o data practica clinica arata ca sunt unii oameni grav mutilati in urma unor accidente sau boli incurabile, care nu vor sa traiasca cu mijloace tehnice speciale, implanturi, care au pierdut bucuria de a trai si care se simt handicapati fata de semenii lor.
Medie note: 7.87 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!