Hidroxiacizi naturali referat
Hidroxiacizi naturali
Acidul citric este un acid organic slab, care în natură se găseşte în special în citrice. În industria alimentară se foloseşte la acidifierea alimentelor şi băuturilor, având codul E330. Acesta mai este folosit si ca un conservant natural. In biochimie, acidul citric este important ca un intermediar in ciclul acizilor citrici si prin urmare, are un rol in metabolismul tuturor fiintelor vii. Acidul citric mai este folosit si ca un antioxidant si ca agent de curatare.
E - urile
In Romania nu exista aparate care sa controleze calitatea aditivilor din alimente. Societatea este intr-o continua evolutie. Tehnologia este prezenta in aproape toate mediile. Produsele alimentare sunt si ele obtinute astazi cu ajutorul celor mai noi procedee. Supraproductia si oferta foarte variata ii obliga pe producatori sa faca tot ceea ce este posibil pentru ca alimentul lor sa aiba succes.
Chimia vietii
Chimia vieţii, sau biochimia, studiază reacţiile chimice care au loc în organismele vii. Aceştia respectă aceleaşi legi ca şi celelalte reacţii chimice, dar sunt mai complexe. Chimia vieţii studiază ansablul reacţiilor care au loc în organismele vii, mai ales în unităţile lor de bază, celulele. Fiinţele vii au nevoie de energie. Oamenii şi animalele îşi iau energia din alimentele pe care le consumă (energie chimică). Alimentele sunt transformate printr-un ansablu de reacţii chimice, care au loc mai întâi la nivelul aparatului digestiv(digestie) şi apoi la nivelul celulelor(respiraţia celulară). Anumite plante şi microorganisme (fiinţe vii microscopice) îşi găsesc altfel energia de care au nevoie. Pentru a se ...
Amino-acizi naturali
Amino-acizi naturali
Amino-acizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino si una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, amino-acizii se impart in doua mari categorii:
Alifatici: unde grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar daca in molecula exista un nucleu aromatic.
Aromatici: unde grupele functionale sunt legate de un ciclu aromatic.
Enzime
Astfel, după ce Kirchoff a observat, în 1820, că o componentă glutinoasă din bobul de orez încolţit, numit malţ, transformă cantităţi de amidon mult mai mari decât propria sa greutate, într-un zahăr solubil, maltoza, Dubrunfaut a găsit, în 1830, că extractul apos, limpede, de malţ are aceeaşi acţiune solubilizantă asupra amidonului ca malţul însuşi.
Profilaxia cariei dentare
Necesarul de calorii în această etapă ajunge pînă la 2500-2600 calorii pe zi. Aportul considerabil aparîine glucidelor şi parţial lipidelor şi proteinelor. Dintre sărurile minerale cel mai important este calciul. Se dezvoltă şi necesităţile de vitamina D, A, C şi vitaminele din grupul B.
Lacaza rolul si importanta ei
2. OXIDOREDUCTAZE
După cum indică şi numele oxidoreductazele sunt enzime care catalizează reacţiile redox. Oxidazele sunt mai concentrate în părţile solide ale boabelor de struguri (pieliţă şi pulpă), ceea ce explică diferenţele de calitate între vinurile provenind din aceiaşi struguri, dar la care mustul s-a obţinut prin presarea strugurilor la diferite presiuni. Oxidoreductazele sunt distruse prin încălzirea mustului la t 70C.
Economia naturala
Economia naturala
Atât în plan structural-organizatoric, cât şi cel material-funcţional, administratia publica a căpătat o nouă filosofie, dobândind o configuraţie inedită în sistemul global al administraţiei din Republica Moldova. Fiind chemată să satisfacă interesul general exprimat prin lege, administraţia publică constituie activitatea prin care se exercită legea, ea fiind foarte strâns legată de puterea executivă. Şi dacă activitate de stat este o activitate de organizare a relaţiilor sociale, ideea de organizare fiind punctul-cheie în administrarea publică, în sens larg “administraţia publică este o activitate de organizare a anumitor relaţii sociale, mai concret a legilor şi a celorlalte acte ale organelor statului” .
Resursele naturale
Resursele naturale:Planeta noastra furnizeaza omului numeroase elemente care se constituie ca suport al vietii, reprezentând totodata importante componente ale activitatii umane.Între oameni si componentele mediului natural exista relatii complexe care, in esenta se manifesta prin exploatarea resurselor naturale de toate categoriile.Aceste relatii, dar mult mai simplificate , au aparut odata cu omul cand acesta era doar vînator si culegator de fructe, dar s-au diversificat, au devenit mai complexe pe masura ce omul a trecut la practicarea agriculturii, la topirea si prelucrarea metalelor, a descoperit forta aburului si tehnologiilor moderne.Resursele naturale
Arii naturale protejate de stat
În 1962 regimul de rezervaţie a fost instituit pentru 9 sectoare de pădure, 2 sectoare de stepă, 15 specii de plante rare, 16 parcuri vechi şi cîţiva copaci seculari. În 1968 a fost înfiinţat Comitetul e Stat pentru Ocrotirea Naturii, care controlează respectarea regimului de rezervaţie asupra obiectelor luate sub protecţia statului şi coordonează lucrările din domeniul ocrotirii naturii.
Hazardele naturale, antropice si tehnologice
Dintre vulcanii activi cunoscuţi pe glob, 2/3 se găsesc în centura circumpacifică, cunoscută şi sub numele de Centura de Foc a Pacificului. Restul sunt în zona Antilelor, Mediterana Europeană, Marea Roşie şi Oceanul Indian. Repartiţia lor coincide cu marile arii de seismicitate ale planetei.
Rezervatii naturale
Aceasta ciucusoara este un endemism al regiunii pontice apusene si una din plantele care predomina numaric pe anumite portiuni ale dunelor de la Agigea realizand in luna mai aspecte foarte caracteristice, de o rara frumusete. Este o planta inalta de 10-25 cm, la baza cu lastari sterili ai caror frunze acoperite de peri au culoare alba. Florile numaroase, grupate in inflorescente caracteristice, sunt de culoare galbena.
rezervatii naturale
CHEILE RAMETULUI situate in estul Muntilor Trascau, pe cursul mijlociu al piriului Rimet, cheile Rimetului au o lungime de aproximativ 100m si reprezinta o rezervatie geologica, paleontologica si speologica.. Anterior momentului inceperii modelarii cheilor, in zona vaii Rimetului au avut loc procese de captare dinspre Valea Muresului, unde miscarile de subsidenta au generat un nivel de baza mai coborit decit al Ariesului (in zona Salciua). Astfel, un afluent al Muresului a captat in zona actuala a cheilor un riu care se indrepta dinspre actuala depresiune Mogos (intre Muntii Metaliferi si Muntii Trascaului) spre Aries.
Captarea s-a produs la 950 m altitudine, nivel care se racordeaza cu pesterile din versantul sting al cheilor. Geneza cheilor Rimetului este legata in faza a doua de existenta unei lentile de calcare jurasice si de dezvoltarea proceselor endocarstice. Pe lungimea cheilor exista urme ale unei vechi pesteri, care avea forma unui tunnel. Prabusirea treptata a tavanului pesterii ...
Resurse naturale
Din roci vulcanice ca andezitele, dacitele sau bazaltele, prin metoda percutiei isi confectionau ciocane, topoare, vase. Aceasta poate fi considerata prima industrie din lume. Piatra a fost deci unealta, arma de aparare si de atac, precum si martora a intregii activitati omenesti, in tot lungul istoriei sale scrise si nescrise. Piatra zdobita si macinata de catre agentii externi a devenit sol, baza a vietii.
Catastrofele naturale
În unele ţări, cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mişcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore şi seism sau mişcări seismice pentru cele care trec neobservate.
Hazarde naturale si antropice
Prabusirile - sunt deplasari rapide ale maselor de roci pe versantii abrupti prin cadere libera, rostogolire, etc. Se produc in regiunile temperate, subpolare si etajele inalte din munti la inceputul primaverii(alternante frecvente ale inghetului si dezghetului).Curgerile de noroi si grohotisuri - se produc in urma imbibarii cu apa a depozitelor de materiale de pe versantii cu panta mare despaduriti, mai ales din regiunile montane si deluroase.
Medie note: 8.00 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!