Note de curs de drept comunitar

Curs de drept comunitar

Curs de drept comunitar
S-a convenit crearea, ca atare, a unor instituţii precum: Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană, funcţiunile unei Adunări Parlamentare şi ale unei Curţi de justiţie urmând a fi îndeplinite de Adunarea şi de Curtea înfiinţate potrivit Tratatului CECO.

La data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma, Tratatul stabilind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice, care, împreună cu Tratatul CECO, au constituit cadrul legislativ fundamental al integrării economice europene . Intrarea în vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958, ca urmare a ratificării lor de către părţile contractante.

Curs de drept comunitar
În anul 1967 guvernul britanic şi-a manifestat voinţa de a accepta Tratatul de la Roma, cu unele rezerve care ar rezulta din procesul de aderare la Comunităţi a unui nou membru şi asupra unor probleme care generează unele dificultăţi ...

Nivel: Facultate
Dimensiune: 303kb
Downloads: 30347
Materia: Drept

Drept de proprietate publica

Al doilea capitol se va referi la „Dreptul de proprietate publică”, aici vor fi elucidate la modul cel mai general ceea ce este „Dreptul de proprietate publică” aici voi pune la iveală noţiunea, obiectul, subiectul, domeniul public şi privat în „proprietatea publică” aici se include şi compartimentul dreptului de proprietate comună normele cărora îşi răsfrâng acţiunea atât asupra proprietăţii publice cât şi cele private.

Alte referate despre: dreptul de proprietate publica, dreptul de proprietate publica si privata, exercitarea dreptului de proprietate publica

Drept comercial - curs

Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal, relaţiile sociale patrimoniale, care prezintă caracter comercial si, în secundar, relaţii personale nepatrimoniale. In cazul relaţiilor personale nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comercianţilor persoane fizice si societăţi comerciale (numele comercial, sediul, emblema etc.), în dreptul comercial acestea dobândesc natura patrimonială.
În consecinţă, încălcarea lor este apărată printr-o acţiune patrimonială, fie în concurentă neloială, fie în contrafacere, fie în daune.
Cu toate acestea, în dreptul comercial există si relaţii personale nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi dreptul de a alege si de a fi ales în organe de conducere ale societăţii.

Alte referate despre: drept comercial curs, dreptul comercial curs, drept comercial curs managament agronomie

Izvoarele Dreptului Civil

Izvoarele Dreptului Civil
Izvorul formal al dreptului se interpretează ca formă de adoptare sau sancţionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adică sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizează mijloacele speciale pe care statul le aplică pentru ca voinţa guvernanţilor să capete un veşmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie să fie validate, sancţionată de autoritatea publică competentă. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizaţiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publică prin care voinţa, devenită statală, obţine o haină juridică adecv ...

Alte referate despre: izvoarele dreptului civil, izvoarele dreptului civil - categorie de izvoare a dreptului roman, izvoare drept civil

Apararea drepturilor de autor

 judecătorul este în drept să pronunţe hotărîrea privind sechestrarea şi confiscarea tuturor exemplarelor operelor presupuse că sunt contrafăcute.

Alte referate despre: apararea drepturilor de autor, apararea drepturilor de autor si a drepturilor conexe, apararea drepturilor de autor referat

Dreptul transporturilor

Dreptul transporturilor
*Activitatea de transport – este actiunea prin care se organizeaza si realizeaza deplasarea calatorilor si marfurilor in spatiu si timp.
Nu toate deplasarile in spatiu constituie obiectul activitatii de transport, supuse contactului de transport:
-transportul in interes personal;
-transportul de energie electrica;
-transportul de lichide si gaze prin conducte, etc.

Alte referate despre: dreptul transporturilor, referat dreptul transporturilor, dreptul transporturilor referat

Evolutia dreptului comercial

Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert – opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

Alte referate despre: evolutia dreptului comercial, evolutia dreptului comercial in romania, aparitia si evolutia dreptului comercial in romania

Izvoarele dreptului comunitar

O alta clasificare a dreptului comunitar distinge intre dreptul comunitar instituţional – normele juridice aplicabile organizării si funcţionarii instituţiilor comunitare, si dreptul comunitar material – regulile aplicabile in anumite domenii, de exemplu libera circulaţie a persoanelor, concurenta comerciala, etc.

Alte referate despre: izvoarele dreptului comunitar, izvoarele dreptului comunitar european, referat izvoarele dreptului comunitar

Dreptul penal

Dreptul penal
Dreptul penal român are ca scop apărarea, împotriva infracţiunilor, a valorilor sociale fundamentale corespunzătoare perioadei pe care o parcurgem.
În legislaţia penală în vigoare, scopul dreptului penal care prevede că „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.

Alte referate despre: drept penal, drept penal al afacerilor, drept penal international

Drept economic

Izvorul de drept reprezinta concretizarea regulilor de conduita obligatorii in raporturile juridice dintre subiectele de drept. Clasificarea izvoarelor de drept:izvoarele materiale si izvoarele formale. izvoarele directe si izvoarele indirecte izvoarele scrise - actele normative, contractul normativ si jurisprudenta si izvoarele nescrise - cutumele si regulile de convietuire sociala

Alte referate despre: drept economic, dreptul economic, izvoarele dreptului economic

Drept international

Drept international - În această chestiune mă deosebesc de Posidonius ( din Apamea – filosof, cercetător al naturii, istoric, etc. stabilit în insula Rhodos , cca. 135-31 a. Chr.) care zice : „Nu mă împac cu faptul că la Legile lui Plato au fost adăugate şi principiile, căci legea trebuie să fie scurta, ca să fie mai uşor reţinută de cei neînvăţaţi .

Alte referate despre: drept international public, drept international privat, drept international umanitar

Izvorele dreptului comunitar

Raporturile între ele ramân guvernate de articolul 3052 din Tratatul
instituind C.E., care, conform regulilor dreptului international,
stipuleaza faptul ca dispozitiile Tratatului instituind C.E.
(tratat-cadru, general) nu le modifica pe cele din Tratatul instituind
C.E.C.O. si nu deroga de la dispozitiile Tratatului instituind
C.E.E.A. (tratate speciale).

Alte referate despre: izvorul dreptului comunitar, izvorele dreptului comunitar, izvorele dreptului comunitar european

Istoricul fundamentelor dreptului civil

În cel de-al doliea caz, cumpărătorul poate intenta actio auctoritatis, daţa pe tărâm delictual prin care pretinde vânzătorului dublul preţului plătit.

Alte referate despre: istoria dreptului civil, istoricul aparitiei dreptului procesual civil, dreptul civil in republica moldova istoric

Dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor - Elementele dreptului afacerilor sunt analizate în complexitatea relaţiilor de afaceri şi a mediului de afaceri în ansamblul său, cuprinzând şi elemente esenţiale de concurenţă în afaceri, protecţie a consumatorului ca beneficiar al efectelor relaţiilor de afaceri, toate abordate şi în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

CAPITOLUL 1 - INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR
I. Conţinutul dreptului afacerilor:

Este important de remarcat încă de la început că nu există până în prezent o definiţie unanim recunoscută în doctrină şi în literatura de specialitate. Acest fapt generează abordări diferite şi complexe pornind de la originile dreptului afacerilor care de multe ori este indentificat în percepţia nespecialiştilor cu dreptul comercial.

Există astfel opinii conform cărora. „les affaires sont les affaires”1.
Chiar dacă „afacerile sunt afaceri”, dreptul afacerilor poate fi considerat un ...

Alte referate despre: dreptul afacerilor, referat dreptul afacerilor, dreptul afacerilor referat

Drept civil

Expresia drept civil este folosita cu mai multe intelesuri:
- prin drept civil se desemneaza o ramura a sistemului nostrum national de drept
- prin drept civil se desemneaza ramura stiintei juridice al carei obiect de cercetare il constituie dreptul civil ca ramura de drept
- prin drept civil se desemneaza un element al continutului raportului juridic civil adica posibilitatea juridical a subiectului active de a avea o anumita conduita in temeiul careia o parte pretinde o comportare corespunzatoare a subiectului pasiv, iar in acest caz de nevoie are posibilitatea de a recurge in forta coercitiva a statului.

Alte referate despre: drept civil, drept civil partea generala, dreptul civil

Drept Parlamentar

Minoritatea in egala masura , reprezinta optiunea unui segment al corpului electoral si astfel e legitimate sa se exprime prin insusi optiunea ei se asigura latura critica a procesului de guvernare. De aceea binomul majoritate – opozitie este fundamental pt dinamica luptei politice din parlament

Principiul ligitimeaza guvernarea ca un process democratic si asigura conditiile pt realizarea alternantei politice fiind essential pt caracterizarea Parlamentului ca o putere deliberative

Alte referate despre: drept parlamentar, dreptul parlamentar, drept parlamentar curs

Drept Constitutinal

Apoi,asemenea nuantari rezulta din intelesul diferit ce se da unor notiuni, aceasta avand ca efect restrangerea sau, dimpotriva, extinderea sferei dreptului constitutional. Retinem in acest sens ca unii considera ca dreptul constitutional reglementeaza relatiile sociale ce apar in procesul organizarii si exercitarii puterii, alti ca organizarea puterii se cuprinde in exercitarea puterii, in timp ce altii sustin ca relatiile sociale reglementate de dreptul constitutional sunt cele care apar in infaptuirea puterii.

Alte referate despre: drept constitutinal, drept constitutinal al rm, drept constitutinal referate
Referate afisate : 17
Medie note: 8.86 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.