Operationalizarea conceptelor psihologice
Operationalizarea unui concept psihologic
Anxietatea este o tulburare a afectivitatii,manifestata prin stari de neliniste,teama si ingrijorare nemotivata,in absenta unor cauze care sa le provoace.Anxietatea se defineste ca "teama fara obiect",spre deosebire de fobie,care este "teama cu obiect".Deseori anxietatea se manifesta sub forma unei stari de frica cauzata de o incertitudine,in care suiectul are impresia unei nenorociri iminente,care planeaza pretutindeni,il inconjoara ,il patrunde,dar nu o poate defini si nici indeparta.
Psihologie diferentiala - curs
Domeniul psihologiei diferenţiale este de mare interes şi se conturează ca o preocupare de prim ordin în numeroase reviste medicale şi farmaceutice, în literatură şi dramaturgie, în istoria ideilor, în estetică şi critică literară, în indexarea de biografii celebre în domeniul judiciar, în psihologie, etc., lărgindu-se aplicabilitatea. Interesul este legat de presiunea ideii de diversitate implicată în mentalitatea ştiinţifică a secolului XX, dată cu o rejecţie intelectuală pronunţată faţă de reducţionismul simplificator.
Istoria psihologiei
Nevoi: nevoia excesiva pentru afectiune si aprobare; trebuinta de partener; limitarea la o viata meschina; nevoia excesiva pentru putere; exploatarea celorlalti
Obiectul psihologiei
Viata psihica interioara. Introspectionismul; psihanaliza. Comportamentul behaviorismul; Conduita/activitatea; Psihologia conduitei; Omul; Concret; Psihologia umanista
Momente cruciale in aparitia si dezvoltarea psihologiei
Definirea psihologiei ca stiinta pare a fi destul de simpla. Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile (A. Cosmovici).Dar simplitatea este aparenta, deoarece e foarte greu de lamurit ce se intelege prin fenomen psihic si mai ales ce este un fenomen psihic. Viata psihica este inca un mister pe care filosofii il discuta de milenii. Dar nici in ce priveste manifestarile ei nu exista un acord. Inca si astazi obiectul psihologiei este subiect de controverse.
Obiectul psihologiei - dificultati de abordare
Aproape fiecare orientare ,dar in special behaviorismul si psihanaliza ,si-su dezvoltat ,in timp ,forme noi care depasesc limitele variantelor initiale.Astfel ,astazi avem ,pe langa behaviorism si neo-behaviorism ,exista freudism ,dar si neo-freudism.Noile variante ale acestora ,nu renunta la postulatele initiale ,insa aduc modificari atat de importante incat fac de nerecunoscut vechile orientari.
Psihologie si pseudopsihologie
Psihologie si pseudopsihologie
In psihologie, teoria serveste le / are doua scopuri (functii):
• ea trebuie sa fie capabila sa explice cat mai multe fapte;
• ea trebuie sa permita cercetatorilor sa elaboreze predictii asupra a ceea ce se va intampla in noi situatii.
Psihologia dezvoltarii umane
2.Observatia ca metoda de cercetare
O problema majora a psihologiei dezvoltarii este ca se stie relativ putin despre influenta mediului natural in cresterea copilului. Asemenea date ar fi cruciale pentru o stiinta completa a comportamentului. Dar datele colectate in afara atmosferei rigide a laboratorului pot sa nu ofere informatii clare despre influenta mediului asupra cresterii copilului.
5 dintre cei mai mari psihologi
Sigmund Freud s-a nascut in Imperiul Austro-Ungar in 1856. Familia sa s-a mutat la Viena cand el avea patru ani, unde si-a petrecut cea mai mare parte din viata. Desi facea parte dintr-o familie de evrei, Freud s-a considerat ateu. Se spune ca dinte cei sapte copii ai familiei Freud, Sigmund a fost favoritul mamei sale. Doar lui i s-a permis sa aiba o veioza la care sa poate citi noaptea, si este singurul care a avut propria camera in copilarie. Freud a fost un elev de exceptie. Ca adult vorbea 8 limbi si a terminat scoala de medicina inainte de 30 de ani. Dupa absolvire a decis sa practice neurologia. Desi era interesat in primul rand de cercetare, situatia financiara nu i-a permis sa-si atinga scopurile. S-a casatorit si avut sase copii. In 1900 a publicat cartea care a curentului psihanalitic. “Interpretarea viselor” a semnalat inceputul ...
Psihologie si Pseudopsihologi
Psihologie si Pseudopsihologi
Cercetarile stiintifice au demonstrat in mopd repetat ca astrologia nu are valoare stiintifica. Astfel, predictiile astrologice au succes numai atunci cand sunt atat de vagi incat exista garantia virtuala ca asa se va intampla (“banii vor fi probabil o sursa de preocupari pentru dumneavoastra in aceasta luna”). predictiile mai specifice (“veti castiga mai mult in octombrie si mult mai putin in decembrie”) rareori se realizeaza. Succesul astrologiei deriva din simplitatea demersului si caracterul vag al predictiei.
Psihologia creativitatii
Psihologia creativitatii
Imaginea viitorului poate acţiona ca o forţă magnetică ce ne ordonează acţiunile, ne dă energia şi curajul de a avea iniţiative, ne oferă soluţii şi ne conduce către succes. Capacitatea de a te proiecta în viitor, adică de a visa şi de a face planuri, capacitatea de a fi curios şi de a te mira sunt calităţi importante ale fiinţei umane.
DESPRE PSIHOLOGIA UNUI COPIL
De asemenea, trebuie tinut cont ca nu se poate invata cum sa cresti un copil numai din lectura acestei carti, la fel cum nu se poate conduce un automobil numai dupa lecturarea instructiunilor. Informatiile cuprinse in aceasta carte trebuie adaptate realitatii palpabile constituite de venirea pe lume a unui copil. Tineti cont de faptul ca acest copil nu se va asemana cu nici un altul.
Concepte de joc
Concepte de joc.Omul , prin natura sa, este jucaus HOMO LUDENS; pe toata durata vietii sale se joaca in permanenta , din copilarie pana la batranete , din porniri sau din tendinte interioare sau exterioare , care ii satisfac activitatea motrica si emotionala in scop recreativ.Concepte de joc
Interpretarea psihologica a suicidului
Sinuciderea se întâlneşte în aproape toate societăţile. Proporţiile sale sunt greu de stabilit cu precizie, deoarece multe cazuri de moarte voluntară sunt mascate în accidente. Unele sinucideri, motivate de considerente morale (scăparea de o situaţie dezonorantă) sau sociale (a nu fi o povară pentru celălalt) aduc a sacrificii. Altele, mai frecvente, dictate de o afectivitate perturbată, corespund unui comportament patologic: nevrotici deprimaţi, incapabili să se integreze armonios în viaţă şi să găsească un sens existenţei lor, sau melancolici care îşi premeditează din timp moartea.
Examenul psihologic in selectia profesionala
Examenul psihologic in selectia profesionala
Datorită diversificării posturilor de muncă în cadrul aceleiaşi profesiuni şi a creşterii numărului marilor întreprinderi, care oferă posibilitatea plasării în posturi de muncă diverse, acţiunea de selecţie este înlocuită şi completată din ce în ce mai mult cu repartizarea profesională, adică indicarea, pentru fiecare nou angajat, a postului de muncă pentru care are aptitudinile cele mai potrivite. Repartizarea înseamnă orientare în cadrul unei aceleiaşi profesiuni sau în cadrul unor profesiuni asemănătoare.
Conceptul de cultura si civilizatie
Sociologia culturii, ca ramura a sociologiei generale, analizeaza raporturile dintre societate (in termenii sociologiei - sistemul social global) si cultura, ca subsistem al acesteia, din perspectiva conditionarii sociale a culturii si functiei sociale a culturii. Sociologia abordeaza cultura ca ansamblu de valori materiale si spirituale, de institutii, obiceiuri, norme, traditii ca expresie a modului de trai si calitatii vietii.
Medie note: 8.41 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!