Paralela intre drept comercial si drept civil
Paralela intre drept comercial si drept civil
Paralela intre drept comercial si drept civil
Dreptul comercial, ca disciplina de studiu, se ocupa cu actele (faptele) comerciale, cu obligatiile ce deriva din ele, cu comerciantii – persoane fizice sau juridice, cu contracte comerciale, cu titlurile comerciale de valoare, cu falimentul etc.
Paralela intre drept comercial si drept civil
Drept de proprietate publica
Drept de proprietate publica
În sistemul de învăţământ din ţările civilizate studierea dreptului şi educarea conştiinţei de drept ocupă un loc important: fiecare tânăr trebuie să cunoască mecanismele de bază de reglementare a vieţii juridice a societăţii, drepturile, libertăţile şi obligaţiunile sale, organele la care să se adreseze în caz de violare a intereselor legitime să aibă o imagine clară despre corelaţia dintre drept şi putere.
Drept de proprietate publica
Competenta penala a instantelor judecatoresti
Potrivit art.25 C.proc.pen. judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile,
cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.
Potrivit competentelor functionale,judecatoria judeca numai in prima instanta si,in ce priveste competenta materiala,judecatoria are competenta generala.
Evolutia dreptului comercial
Evolutia dreptului comercial
Franta a fost prima tara in care a fost legiferat cometul. Incepand cu edictul lui Carol al IX-lea dat in anul 1563- prin care s-au creat jurisdictiile consulare- continuand cu ordonantele lui Ludovic al XIV-lea din 1673- privind comertul terestru si cele din 1683- privind comertul pe mare – cunoscute sub denumirea de Ordonantele lui Colbert – opera de legiferare culmineaza cu adoptarea in anul 1807, in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.
Teoria generala a dreptului
O adevărată teorie a statului,cu sensul pe care-l dăm azi termenului de stat,este fundamentată de către Nicolo Machiavelli,părintele ştiinţei politice moderne.
Statul şi societatea civilă
Hagel consideră că,faţă de societatea civilă,statul este o necesitate exterioara,puterea superioara pentru ea;pe de alta parte,statul este scopul iminent al societatii civile,indivizii avand datorii si drepturi in raporturile lor cu statul
Societatea civila raspunde,in principal,dorintei de libertate a oamenilor.Societatea civila cuprinde toate structurile aflate in afara statului(inclusiv partidele politice fara reprezentare parlamentara).Intra in sfera sa de cuprindere sindicatele,asociatiile profesionale,gruparile etnice,reprezentanti ai diferitelor minoritati,asociatiile culturale,sportive,etc.Mecanismele societatii civile pot contribui la configurarea deciziei politice,stimuleaza participarea cetatenilor si implicarea lor in viata politica,promoveaza educatia civica.
Teoria ...
Dreptul Subiectiv
Trăsăturile drepturilor subiective sunt:
sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate preleva în relaţiile cu societatea;
sunt strâns legate de titularul lor, ca subiect determinant al unui raport juridic concret;
sunt nelimitate ca număr, dar sunt limitate de lege şi de morală;
sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protecţia puterii publice a statului;
pot avea natură juridică diferită, în funcţie de ramura de drept ale cărei norme juridice le reglementează;
unui drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept îi corespunde o obligaţie corelativă a altui subiect de drept.
Drept economic
Dreptul public contine normele juridice care protejeaza interesele generale, iar dreptul privat normele juridice care ocrotesc interesele individuale. Apartin dreptului public urmatoarele ramuri juridice: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul finantelor publice, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul international public; din dreptul privat fac parte dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul comertului international, dreptul international privat.
Drept international
- Respectarea integrităţii teritoriale ;
- Respectarea inviolabilităţii teritoriului de stat şi a frontierelor sale;
- Obligaţia de a nu folosi forţa şi ameninţarea cu forţa împotriva elementului statal ;
- Obligaţia de a nu încălca suveranitatea şi independenţa naţională.
Drept Parlamentar
P specializarii dr parlamentar
dr parlamentar e un dr – special
– specializat ca urmare a incidentei principiului
constitutional al autonomiei parlamentare
Parlamentul , fiind autonom , nici un alt principiu specific altei ramuri sau subramuri de drept nu-I poate fi aplicabil faptul ca dr parlamentar reprezinta o subramura a dr constitutional dar in limitele dr parlamentar
Drept Constitutinal
1. Caracterul de putere
Acest caracter general al puterii de stat, exprimând genul proxim în definirea puterii de stat, constă în aceea că puterea este o putinţă efectivă de a exprima şi realiza voinţa ca voinţă obligatorie pentru întreaga societate.
2. Puterea de stat este o putere de constrângere
Fiind o putere socială, puterea de stat se distinge în cadrul fenomenului putere prin faptul că este o putere de constrângere, în realizarea voinţei lor, guvernanţii apelează la un întreg arsenal de mijloace, folosind chiar constrângerea de stat împotriva celor care nu se supun.
Dreptul de retentie
La randul sau Codul Comercial certifica existenta dreptului de retentie in art 815 in ceea ce priveste marfurile vandute dar nepredate atunci cand cumparatorul a fost declarat in faliment. Desigur aceata enumerare nu este limitativa.Astazi este unanim admis ca dreptul de retentie poate fi stabilit oricand pe cale conventionala printr-un contract nenumit.
Casatoria in dreptul roman si contemporan
Astăzi, căsătoria este definită ca uniunea liber consimţită dintre bărbat şi femeie, încheiată în concordanţă cu dispoziţiile legale, în scopul întemeierii unei familii şi reglementată de normele imperative ale legii .
Izvoarele dreptului comunitar
„Prioritatea”, „supremaţia” sau „superioritatea” dreptului comunitar implica doua aspecte:a)prin legi (sau alte acte normative, evident) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nula si inaplicabila;
b)normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile
norme juridice naţionale. Administraţia si judecătorii naţionali vor asigura corelarea necesara si vor lăsa inaplicabile, daca este cazul, normele interne contrare dreptului comunitar, fara a aştepta intervenţia legiuitorului naţional de abrogare a acestora.
Izvoarele dreptului penal
b) Dreptul procesual penal sau formal care reprezinta ansamblul normelor juridice privitoare la reglementarea procesului penal;
c) Dreptul executional penal este ramura de drept alcatuita din norme juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal in scopul asigurarii unei educatii eficiente a celor care executa pedeapsa, al prevenirii savarsirii unor noi infractiuni si al apararii ordinii de drept;
d) Dreptul penal international reprezinta totalitatea normelor de drept penal intern care reglementeaza asistenta juridica penala internationala in lupta impotriva criminaliatii;
Izvoarele dreptului penal
Trasaturile caracteristice ale dreptului penal:
a) dreptul penal este o ramura a sistemului de drept;
b) continutul dreptului penal este format din acele norme juridice ce reglementeaza relatiile de aparare sociala;
c) incrimineaza ca infractiuni fapte de pericol social;
d) stabileste pedepsele pentru infractiuni si alte ...
Teoria generala a dreptului
Norme ce se adreseaza unei anumite categorii de cetateni cu anumit statut social; casatoriti, functionari, diplomati.
Normele care se adreseaza unor organe unipersonale –Presedintele Tari, Procurorul General, Avocatul Poporului-.
Norme ce se refera la institutii de stat.
Caracterul general, obligatoriu, imperativ al normei este esential pentu asigurarea ordini de drept in societate, stabilind dezvoltarea relatiilor in conformitate cu interasele sociale. Normele juridice sunt grupate in entitati –sistem, ramuri, institutii care se completeaza si dezvolta reciproc.
Psihologie pastorala - relatii extraconjugale - infidelitatea
Iar Sf. Vasile al Anciriei spunea „atunci cand partea rationala a sufletului este prima care tine sufletele sub domnia ei, unindu-le printr-o legatura intemeiata e firesc sa fie si o unire legiuta a trupurilor in care locuiesc ele, dar atunci cand sufletele urmaresc intai altceva, iar trupurile cauta numai placerea pentru ele atunci se unesc doua suflete numai pentru a le pune in slujba patimii care le framanta, iar faptul ca sunt tarate in viiile trupului fac nelegiuta unirea trupeasca“.
Medie note: 8.49 / 10
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!