Pestele sanitar

Seniorita - pestele sanitar

Unui cercetător americană, Konrad Limbo, îi datorăm descoperirea pe ţărmurile Californiei de Sud în primăvara anului 1949, a unei „instituţii” submarine de un extraordinar interes ştiinţific. Este vorba de serviciul de asistenţă sanitară pe care unele fiinţe marine le acordă semenilor lor ori de câte ori aceştia sunt atacaţi de paraziţi şi bacterii.

Nivel: Gimnaziu
Dimensiune: 50kb
Downloads: 4532
Materia: Biologie

Pestii de apa dulce

-Stiuca este un peste extrem de hraparet inghitind aproape orice-i iese in cale. Este des intilnita in zonele cu ape linistite, limpezi, cu fund curat in care abunda pestii mici.
Locul preferat in care vineaza este la apa mica, aproape de mal, printre tufisuri.
Sezonul favorit al pescuitului la stiuca este primavara, februarie-martie, respectiv toamna de la sfirsitul lui septembrie pina la inghetul apei, cu precadere in zilele innorate.
Temperatura optima a apei, preferata de stiuca, este de 17 C. Carnea de stiuca este deosebit de gustoasa ceea ce ii confera stiucii o valoare economica ridicata. De asemenea icrele sunt foarte apreciate. In ultimul timp stiuca a fost pescuita intensiv fiind din ce in ce mai rara in baltile de ses.

Alte referate despre: pesti de apa dulce, peste de apa dulce, pestii de apa dulce

Pesti

Pentru determinarea speciilor s-au luat în considerare, în special, caracterele externe cele mai uşor vizibile.Forma corpului, în general alungită, fusiformă, mai poate fi: compresiformă (turtită lateral), la peştii de fund: limba de mare (Solea nasuta), cambulă (Pleuronectes flesus), calcan (Schophtalamus rhombus), sau depresiformă (turtită de sus în jos), la pisica de mare (Raja clavata). Peştii ce trăiesc printre alge au aspect de ac, diverse forme curioase (căluţii de mare). Oricare ar fi forma se pot delimita: capul, trunchiul, coada şi înotătoarele .

Alte referate despre: peste varfuri, peste varfuri comentariu, m eminescu- poezia peste varfuri -semnificatia versurilor

Pestii

Peştii cartilaginoşi (au scheletul cartilaginos) au apărut cu peste 400mln.de ani în urmă . Majoritatea depun ouă(acoperite cu o coajă chitenoasă rezistentă),care conţin o cantetate mare de galbenuş.Se cunosc circa 630de specii grupate în subclasele holocefali şi elasmobranhieni.

Holocefalii actuali sînt reprezentaţi de circa 30 specii de chimeriforme.Cel mai cunoscut este peştele chimere-europiană,întîlnit în marea barenţ(partea de sud-est).Are corpul golaş,pînă la 1,5m lungime,cu o coadă filiformă,datorită căreia acest peşte e numit şi şobolan-de-mare.Îşi depune ouăle în nişte capsule fusiforme de pînă la 18cm lungime.Chimera-europiană este apreciată pentru grăsimia din ficat,care se foloseşte ca substanţă medicamentoasă. Elasmobranhienii actuali cuprind peşti din ordinul rechini(circa 250specii)şi ordinul batoidei(circa 350specii)

Peştii osoşi (au scheletul osos)cuprind subclasele de peşti sarcopterigieni şi ...

Alte referate despre: pestii, pesti, peste varfuri de mihai eminescu

Pestii

Gura dorsala
- acest tip de pesti se hranesc la suprafata apei.
Gura anterioara
- acest tip de pesti manca hrana care cade prin apa.
Gura ventrala
- acest tip de pesti se hranesc de pe fundul bazinului.
Gura mica
- acest tip de pesti se hranesc cu plane si cu animale mici.
Gura mare
- acest tip de pesti inghit pesti intregi sau bacati mari de peste.

Alte referate despre: doina-o pasare ce zboara peste moarte, pesta porcina, referat despre pesti

Migratia pestilor de apa dulce

Dintre toate salmonidele apelor de munte numai pastravul intra in categoria migratorilor locali ai acestor ape.O data cu venirea toamnei, pastravii se transforma incet, incet, din fiinte pline de neastampar in pesti linistiti. Ei incep sa-si piarda pofta de mancare si se pregatesc pentru cea mai importanta etapa a vietii lor, boistea sau reproducerea. In popor, la noi la munte, se face o stransa legaturaintre desfrunzirea copacilor toamna si inceperea reproducerii la pastrav.

Alte referate despre: despre pesti de apa dulce, referat pesti de apa dulce, pesti de apa dulce referat

Pestii

La Chondrichtyes şi Osteichthyes se disting, după poziţia lor, dinţi maxilari, palatini, linguali şi faringieni (pe al 5-lea arc branhial). Dinţii faringieni, plasaţi pe 1,2 sau 3 rânduri, servesc la determinarea speciilor din familia Cyprinidae, când caracterele externe sunt insuficiente.

Alte referate despre: peste varfuri de mihai eminescu comentariu, peste virfuri, peste varfuri opera lirica

Fel de fel de pesti

Pestele zburator-sau pestele pasare survoleaza Mediterana, semanand cu un romb zburator,uimaimindu-i pana si pe scumfundatori care se trezesc cu pesti zburand pe deasupra capetelor falfaind din aripi ca liliecii.

Alte referate despre: fel de fel de pesti, ce fel de animale sunt pestii, referat biologie fel de fel pesti

Energia, peste 50 ani - eseu

Energia, peste 50 ani - eseu
Europa va trebui cât de curând să interzică fabricarea aparatelor electrocasnice prohibitive, cum ar fi becul electric arhicunoscut. Asta nu înseamnă însă ca se pun restricţii la necesarul de iluminare (cu excepţia celui inutil). Deie Domnul ca copii familiilor avute în vedere de TVR să fie obligate să folosească cel mult un bec pentru toată piramidă lor mortuară. Ar fi o compensare pentru zilele fripte pe care părinţii lor ni le fac astăzi. Dar Mitică şi chiar Moş Ioan Roată vor putea folosi şi în următoarele veacuri lumină suficientă obţinută cu din ce în ce mai puţin curent. Vor folosi însă şi întrerupătoarele. Ca restul lumii.

Alte referate despre: cum ne vedem peste 10 ani eseu, lumea peste 100 de ani eseu, eu peste 10 ani eseu

Tehnologia preparatelor din peste

Continutul mare in apa si in substante nutritive favorizeaza alterarea rapida a carnii de peste.De aceea se impune verificarea calitatii pestelui in diferite etape ale productie culinare si anume la receptie,in timpul depozitarii si inainte de introducerea in procesul tehnologic.

Alte referate despre: tehnologia preparatelor din peste, tehnologia preparatelor din peste atestat, tehnologia preparatelor din peste proiect

Pestii

Peştii sunt, în general, aerodinamici, cu bot şi posterior ascuţit şi cu o coadă lată. Spre deosebire de forma corpului uman, corpul unui peşte este ideal pentru a accelera prin apă fără a crea exces de rezistenţă. Forma de torpilă a corpului este specifică celor mai rapizi peşti, cum ar fi peştele-cioc şi tonului. Un peşte-cioc poate înota în izbucniri de peste 110 km/h. Tonul poate rezista pe distanţe lungi, înotând cu 50 km/h, migrând 12500 km în doar 4 luni.

Alte referate despre: peste virfuri comentariu, pesti marini, referat pesti

Florence Nightingale precursoarea serviciului sanitar modern

In anul 1839 cele doua surori au fost prezentate la Curte si si-au petrecut vacanta la Londra. A fost perioada in care mama lor si-a dublat eforturile pentru a le marita.Aflarea vestii ca Florence va deveni infirmiera a avut consecinte violente. In perioada victoriana, infirmierele erau desconsiderate de catre clasa burgheza, spitalul nu era nici pe departe cel mai indicat loc pentru o viitoare doamna de societate.

Alte referate despre: florence nightingale prima scoala laica, bazele stiintei nursingului florence nightingale, florence nightingale referat

Peste varfuri

Referat despre Peste varfuri de Mihai Eminescu
In prima strofa elementele care compun cadrul natural sunt :luna ,codrul si arinii. Imaginile vizuale se imbina cu cele auditive ,creand o armonie de culori,de sunete ,miscari domole . Natura este personificata cu ajutorul personificarii.Eminescu tranzmite si exprima un sentiment de melanconie ,de abandonare de sine.Toate acestea se adauga sentimentele de tristete care tulbura sufletul poetului.

Alte referate despre: comentariu peste varfuri, peste varfuri mihai eminescu, mihai eminescu peste varfuri

Organizarea sistemului sanitar international

Apar, inevitabil, o serie de probleme atunci cand este vorba despre o abordare de o asemenea amploare. Una sintre acestea este legata de modul cum definim sistemul sanitar. Asa cum este consemnat in World Health Report, acesta cuprinde "toate activitatile al caror scop principal este de a promova, restabili sau mentine sanatatea." Definitia este binevenita, intrucat pune accentul pe importanta activitatii intersectoriale in promovarea sanatatii; din nefericire, insa, implica si o problema, deoarece in nici o evaluare a starii de sanatate a populatiei unei tari nu poate fi gasita o cifra relevanta pentru formularea "toate activitatile". In schimb, conform raportului, dat fiind faptul ca sistemul de ingrijire a sanatatii utilizeaza majoritatea resurselor alocate la nivelul intregului sistem sanitar, "se pierd din vedere foarte putine aspecte daca ne limitam la o definitie restransa, adaptata datelor de care dispunem" . In consecinta trebuie sa comparam resursele alocate sistemelor de ingrijire ...

Alte referate despre: organizarea sistemului sanitar international, organizarea sistemului sanitar international referat, organizarea sistemului sanitar
Referate afisate : 14
Medie note: 8.30 / 10
Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.